luni, 14 februarie 2011

de fiecare zi

O zi difera de oricare alta.
Orice sfarsit, orice etapa incheiata face loc unei alteia.
Uneori pare ca toate invart continu si ne trezim ametiti (si nu ma refer aici ca ai fost beat, ... nu incerca interpretari :)) )
Probabil ca se invart lucrurile insa nu in cerc !
Daca ar fi fost cerc, ne-am intoarce de unde am plecat.
Cand de fapt fiecare pas inainte este o departare vesnica de ceea ce a fost.
Fara a face pasi in dimensiunea spirituala prea adanc, mai mult din dorinta de a evita unele treburi pe care le respinge omul considerandu-le prea complicate, detaliez simplu.
Iar pentru cine doreste si prinde ideea, poate "calatori" cu ea
cat de departe doreste. (ea - ideea)
Calatorii, da, corect.
Toti calatoresc. Nu toti calatorim prin locurile pe care ni le dorim, insa fiecare respiratie alimenteaza cate-un "pas".
Desi toate par ca se petrec ciclic, nu revenim inacelasi loc, ... decat poate uneori cand ne mai ratacim .
Uneori ma repet in afirmatii sau cel putin asa pare.
E bine asa, pentru ca noi oamenii uitam repede.
Da, uitam, avem problema asta cu memoria.
Desi in mod straniu uitam mai repede un bine ce ni s-a facut decat un rau.
Ce treaba are muntele cu toate astea? Are mare legatura. Dar pentru asta tre sa iesi si sa urci.
Chiar si efortul depus de a ajunge sus presupune un minim de vointa investita.
Si apoi esti raplatit de imaginea unica ce se deschide in golul alpin.
Acelasi lucru se poate face in mai multe moduri.
Sunt unele lucruri care nu se demodeaza niciodata. Si mai sunt unele de care pur si simplu nu te saturi si nu te plictisesti.
Si daca chiar te saturi sau asa crezi ca te-ai saturat, e ceva de scurta durata si iar ti se face dor.
Ploaia se imbiba in pamant. Zapada desi cade si se asterne in strat gros, primavara se topeste si ea.
Apa intra in sol apoi tasneste pe la izvoare. Si de acolo ai apa buna sa bei.
Daca frunza nu ar cadea pe pamant si nu s-ar descompune, pamantul ar saraci. S-ar desertifica si orice vant ti-ar umple ochii de praf.
Fara copacul pe langa care trecem fara macar sa-l observam (absorbiti in grijile din minte) nici macar sa respiram nu am putea.
Ai idee ca daca scoti o piesa din intreg "masinaria" numita Pamant se strica ?
Mesterul Faurar a facut toate lucrurile in asa fel incat sa functioneze optim .
Un fir de iarba nu inseamna mult, insa o pajiste e o avere. Ea hraneste turmele, ... printre altele.
Cu ochii vezi. Ochiul vede ce vrea si poate mintea. Pentru ca si daca vede mai mult, nu se inregistreaza.
Uneori nu sti daca din paduri rasar stanci sau daca stancile "si-au lasat" padure.
Cateodata un miros de aer proaspat face mai mult decat orice imagine.
Si de aia ma intreb de multe ori care-i cel mai tare dintre simturi.
Apoi imi amintesc ca nu-i concurs si ca toate lucreaza impreuna completandu-se.
De unde deduc ca echipa ideala nu este formata din oameni multilaterali dezvoltati si independenti legati printr-un liant miraculos.
Ci mai de graba o echipa buna are in componenta membrii imperfecti cu insusiri si caractere asimetrice , dar care imbinate se imbuca perfect, formand acea sfera impenetrabila capabila de lucruri imposibile pentru individul solitar.
Uneori chiar credem ca traim inafara realitatii . In sensul ca problemele tale sunt doar ale tale si ale lui sunt doar ale lui.
Fara insa sa realizam ca efectul se rasfrange asupra tuturor.
Panza cortului projeaza de ploaie, vant, viscol chiar. Dar nu de cutremure, lava, urs, ganduri.
Muntele se ridica peste toate si ofera o perspectiva mai larga. De sus vezi mai clar zarile.
De jos, din vai nu poti privi dincolo de versanti. Cine are minte sa discearna, cine nu sa citeasca doar. Probabil ca eu doar as fi citit, nu stiu.
La munte invatam ca lucrurile raman neschimbate chiar si cand nu se vad. Ceata nu muta varfurile ci doar le acopera. Daca te orientezi corect si cateodata daca ai un pic de rabdare, gasesti iarasi drumul bun.
La munte inveti ca cei lenesi sufera si chiar mor. Acolo e mai cinstit, fiecare face pasul pe piciorul lui.
Corect e ce-ti cari aia sa mananci. Nu sa care altul pentru tine apa , tu sa o bei, ba chiar si pe a lui.
Fie ca iti covine ideea fie ca nu, asa-i corect. Daca esti sanatos si esti adult, iti cari lucrurile de care urmeaza sa beneficiezi.
Exista lucruri comune si lucruri individuale. Dar in priveste pe cele individuale, acolo e responsabilitatea ta.
Stiu o vorba care zice cam asa : " Imparte tot ce vrei cu cei dragi, dar si nu responsabilitatea ta".
De multe ori este singurul lucru pe care am dori sa-l impartim sau chiar sa-l cedam.
Tot in munte inveti ca ceea ce pare departe, de fapt nu e atat de departe. Alteori pare mai aproape decat este . Mai exact inveti ca dincolo de perceptia noastra care variaza in functie de multi factori este realitatea. Si ca dincolo de ceea ce noi numim adevar (-ul nostru) este un adevar care nu de putine ori il contrazice pe al nostru.
Sus poate invatam ca nu suntem atat de rezistenti (psihic si fizic, spiritual si cultural) pe cat am credem. Si asta ne aduce mult bine, ca mai taie din "vrejul" mandriei care uneori se intinde atat de sus si ne duce ochii in nori. Si o data ajunsi in ceata evident ca nimic nu mai e limpede.
La munte vezi ca omul de langa tine e mai important decat orice alt accesoriu pe care-l poti purta.
Vorbele sunt bune sa fie rostite si muntii sa fie urcati.
Modul in care vede fiecare lucrurile din jur tine de informatia de care dispune dar si de initiativa pe care o investeste in detalii.
La munte inveti si ca : "Biruinta nu-i obligatorie; obligatorie e lupta".
Viata nu e o joaca ci o lupta. Orice lupta se castiga ori se pierde mai intai la nivelul mintii.
Numai lenesul se amageste ca viata e un joc, doar ca sa aiba pretext pentru stat. Dar ce tare-l mai izbeste cateodata "sabia ascutita" a realitatii.
Pe de alta parte daca nu flamanzesti niciodata, nu vei cunoaste bucuria de a te satura. Cine nu inseteaza nu stie ce buna-i apa. Cine nu duce lipsa cuiva drag, nu stie sa aprecieze pe cei din jurul sau cu adevarat.
Pana nu doare nu stim cu adevarat ce bine-i sa nu doara. Si pana nu suntem noi atinsi nu putem fi alaturi cu adevarat de cei suferinzi.
Fara sa-ti fie frig mi-e greu sa te cred ca apreciezi caldura cu adevarat.
Una peste alta fie ca mergi la munte fie ca nu, ce inveti din ce traiesti face diferenta, pentru ca ce inveti aia transmiti.
Omul nu este o esenta, ci mai de graba un vas in care esenta este turnata.
Iar paradoxul este ca cu cat te golesti mai mult de esenta cu atat te umplii mai mult.
Legatura dintre ele o faci singur, ca esti destept. Ca un meserias priceput vei extrage ce-ti foloseste si vei completa acolo unde iti lipseste.
M-am uitat in sus si am vazut crengile cu mugurii inchisi. Mai e destul pana cand va da frunza, dar ce frumos trebuie sa fie.
Inca nu-mi amintesc sa ma fi plictisit vreodata de venirea primaverii.
De cele mai multe momente placute isi da seama omul abia dupa ce s-au incheiat.
Mancarea consumata ieri nu va tine de foame maine. Dar de multe ori o vorba buna rostita cu ani in urma rodeste cand ai mare nevoie si hraneste mai mult decat o masa imbelsugata.

Un comentariu:

dodo spunea...

Frumos spus mestere, de cele mai multe ori asa se intampla, realizam ca s-a intamplat ceva minunat doar dupa ce s-a terminat ! Asa suntem facuti noi, puterea de perceptie a realitatii a scazut foarte mult de cand ne-am indepartat de natura si de Dumnezeu .....