joi, 7 aprilie 2011

Ajutor pentru spirit, ajutor de nadejde

Ca tot mi-a amintit Tudi, este in Carte un psalm. Si asta-i un bun suport moral pentru cel ce calatoreste singur si nu numai. Si ce alta promisiune mai mare decat a Celui ce e Stapan peste tot si peste toate.

Celce sta sub ocrotirea Celui Prea Inalt, şi se odihneste la umbra Celui Atoputernic, zice despre Domnul: ,,El este locul meu de scapare, si cetatuia mea, Dumnezeul meu in care ma incred!`` Da, El te scapa de latul vanatorului, de ciuma si de pustiirile ei. El te va acoperi cu penele Lui, si te vei ascunde sub aripile Lui. Caci scut si pavaza este credinciosia Lui! Nu trebuie sa te temi nici de groaza din timpul noptii, nici de sageata care zboara ziua, nici de ciuma, care umbla in intunerec, nici de molima, care bantuie ziua nameaza mare. O mie să cada alaturi de tine, si zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. Doar vei privi cu ochii, si vei vedea rasplatirea celor rai. Pentruca zici: ,,Domnul este locul meu de adapost!`` si faci din Cel Prea Inalt turnul tau de scapare, de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tau. Caci El va porunci ingerilor Sai sa te pazeasca in toate caile tale; si ei te vor duce pe maini, ca nu cumva sa-ti lovesti piciorul de vreo piatra. Vei pasi peste lei si peste naparci, si vei calca peste pui de lei si peste serpi. - ,,Fiindca Ma iubeste-zice Domnul-deaceea il voi izbavi; il voi ocroti, caci cunoaste Numele Meu. Cind Ma va chema, ii voi raspunde; voi fi cu el in strimtorare, il voi izbavi si -l voi proslavi. Il voi satura cu viata lunga, si -i voi arata mantuirea Mea``.

Te las sa cugeti un pic.

3 comentarii:

Silva P spunea...

Ceau Vasi.Nu am scris de ceva timp nici un comentariu, dar pentru ca Psalmul 91 este psalmul meu favorit, nu pot sa ma abtin si sa remarc ca este intr-adevar o incurajare mare si dupa ce il citesti ai la ce sa cugeti. Zile senine la padure alaturi de Stapan1 :)

windwalker spunea...

AMIN.
ma uit de ceva vreme pe blogul tau si iti spun drept ca-mi place.
Domnul sa te binecuvinteze.

Micul Mester spunea...

Domnul cu voi.