luni, 29 august 2011

imi amintesc

E inca devreme pentru ghinda. Dar imi amintesc ce zicea australianu (Sorin) :

" Eu zic ca frunza-i verde, daca tu zici ca-i albastra, eu iti mai zic o data ca-i verde. Daca insa mai zici o data ca-i albastra, ... ce sa zic, e (cum zici tu) albastra !"


Bag seama ca esti mai castigat daca nu te certi decat daca ai dreptate, dar na, asta gandesc io cu mintea ingusta. Tu sti mai bine ce si cum.

duminică, 28 august 2011

Poate ai uitat de ele


Prima este o lingura din lemn de mar. Pe coada ei am lasat exteriorul butucului exact asa cum era, cu urme de carii si toate cele.


Nu caut sa le descriu ca sa nu ma repet.
Dar mentionez ca-i o lingura medie,suficient de adanca sa mananci bine supele.

Iar a 2 a e una din lemn de mesteacan. Asta e un pic mai mare decat cea de mar. Si ea e incapatoare. E usoara si rezistenta ca sa poti si mesteca fain in oala mamaliga si ce mai faci tu pacolo.

sâmbătă, 27 august 2011

O poarta catre viata

O poarta catre viata s-a deschis in momentul in care ne-am dat seama ca suntem cel putin in moarte clinica in spiritul nostru. Nu noi am deschis poarta insa noi alegem daca sa intram sau nu.
Similar as zice ca e cu iesitul in natura. Este acolo si astepta pe oricine. Dar am impresia ca putini sunt interesati sa vada dincolo de cortina de blocuri, fumul masinilor si imaginile prea colorate ale televizorului.
As minti sa zic ca ma supar ca nu-i multa lume lume la padure (de fapt nu prea e nimeni ! )
Postarile cu linguri si cutite inteleg de ce le pun, dar nu de fiecare data inteleg de ce le pun pe astea cu natura. Poate ca uneori incerc sa descriu ceva mai putin discutat si detaliat de cei mai multi, ... nu stiu.
Important e totusi sa vezi si alta perspectiva, asa ca macar si pentru asta si tot merita sa arunci o privire.
Si bineneteles ca daca am scapat in codru, am si gasit motiv sa sar in boscheti. Cred ca-i un fel de dependenta.
Cam in timpul fiecarei ture zic ca-i ultima de genul asta pe anul in curs, dar dupa cateva ore scap de spini, pietroaie, trunchiuri si ma vad in teren "umblabil" fara sa ma impiedic, clar uit instant.
Adevaru-i ca aici vad poteca mistretului. Aici vad urmele rasului,vizuina bursucului. Si tot aici se invata mintea ca acolo unde altii spun impenetrabil tu sa zici greu penetrabil, ... dar merge.
E important macar la fiecare ora de taras si sarit sa faci cate-o pauza sa no iei razna. Razna, ... ma refer sa nu disperi ca nu mai iesi de acolo, sa nu te cuprinda claustrofobia. Pentru ca e atat de aglomerat si atat de lent si agatat te misti cateodata incat ai impresia ca nu prea inaintezi. Ei bine aici lucrezi psihicul.
Asa ca mai privesti in luminisuri fluturii.

Am gasit fagul asta scris pe el din 1931, a trecut ceva vreme. Poate e nesemnificativ, dar eu prefer sa-l numesc moment istoric.

Si daca tot ii plin de spini, de ce sa nu profit si de roade. Platesc cu sange murele, asa ca sunt cele mai dulci de pana acum.

Pauza de masa pe bustean, in linistea padurii, clipa unica.

Iti poti aminti orice, poti chiar discuta orice (nu-i cazul meu acum, ca eram singur), poti barfii ceva, poti dezbate metode, echipamente, emisiuni tv. Sau poti sa fi si cu mintea si spiritul aici unde esti si cu trupul.

Ce pierdere e sa te aflii cu trupul intr-un loc pur iar mintea ta sa calatoreasca la nimicuri. Omul neimplinit acasa gandeste la padure, iar la padure e cu mintea acasa ( :)), pasta te las so iei in gluma sau in serios, cum doresti).

Cert e ca omul are puterea sa faca dintr-un moment ceva banal sau poate sa-i dea o incarcatura deosebita.

Gandul efemeritatii acestei vieti si al incertitudinii clipei urmatoare ma determina sa-mi iau un moment de inchinare si multumire.

Tu poti alege daca ceea ce faci e ceva deosebit ori poti sa faci doar lucruri ce te nemultumesc, depinde cat esti de pretentios.

Momentan nu merge alergarea, ceva defectiune tehnica.

Imi aduc aminte educatia pe care singur mi-am predat-o : "Alearga fiecare tura ca si cum ar fi ultima, ... intr-o zi una din ele chiar va fi ultima".

Ma refeream la a constientiza unicitatea momentului si a-i acorda importanta cuvenita. Daca ultima alergare a avut loc deja, e bine. A fost una reusita. Dar daca va mai fi vreuna, cu atat mai bine.

Si pasarea zboara doar atata vreme cat are viata si aripi sanatoase. Dar ce pacat ar fi ca o pasare sa nu zboare din motive cum ar fi rutina zborului,se schimba moda, plictiseala generalizata, lenea, etc.

Daca ai aripi, zboara. Daca ai minte gandeste, daca ai inima iubeste. Si daca ai padure aproape ... stii tu.

joi, 25 august 2011

liunguri si iar linguri (2 sau cat o fi)

Din lemn de mesteacan argintiu e asta. E inca una dintre cele simetrice, una din ultimele pe perioada asta cred.

Ca am in plan sa incep cu "strambaturile"acusi.

Lingura e usoara si mai subtirica ca ultimele doua.

Asa ca sa iti dai seam mai bine de dimensiuni, iti mai zic si ca are in jur de 20 cm lngime.


Mi-am adus amine de discutia cu Ovidiu care suna cam asa:
Ovidiu: - Dar ai observat ca lingurile tale cam seamana ?
io: - Pai lingurile cam seamana, ca daca una avea forma de nicovala, alta de frigider, ar fi fost si mai distincte, dar si mult mai inutilizabile !
Ovidiu: - Ei lasa, ca sti tu ce vreau sa zic.
io: - Ma, in mare e normal sa semene, pentru ca fiecare cioplitor isi are formele proprii, e ceva de genul unei semnaturi ...

No, dar treaba-i ca privite de la distanta seamana, ceea ce e normal ca sunt linguri din lemn(!), iar forma a suferit multe incercari pana sa ajunga la cea din prezent, totusi ele sunt diferite intre ele prin nuante, modele, dimensiuni, etc. (vorbesc la modul general, nu despre o lingura anume pe care am cioplit-o)
Gresind inveti sa corectezi. Acu, dupa ce vezi direct forma la gata poate e mai simplu sa incerci si tu sa cioplesti o lingura asemanatoare, ca ai poate sute de modele.
Dar imi aduc aminte cu ani in urma, ca a trebuit sa descopar singur cam cum arata o lingura din lemn pentru mancat . Si sunt multe detalii care in mod sigur omul nu le remarca. Dar nu intru in ele.
E treaba faina ca omul sa-si faca lingura din lemn, dar el uita o treaba, ca pana ii iasa una reusita, ciopleste cateva zeci ! (plus invesitia in scule, dar e adevarat ca cioplitul e o activitate faina, asa ca daca o incepi, bine faci)
In rest, e ca si cum as vrea sa-mi fac palarie. Intai tre sa invat cum se face.
Si cum omul e bine sa aiba o plomba reusita, e normal sa aiba si o lingura buna din lemn! :))

marți, 23 august 2011

Lingura si linguri, toate din lemn

Cand am fost la padure ne-am luat lemn de mar si l-am pregatit la fata locului. I-am dat forma bruta.


Am trasat cu carbunele o forma ce aduce a lingura, am taiat de jur imprejur cu toporul in bucatele mici tot surplusul.


Fara prea multe povesti ieri am inceput s-o cioplesc, urmand ca azi sa o si finisez.


I-am lasat urme de cioplit sa se distinga si mai usor munca de cutit.


Lemnul de mar e tare fain si are densitate mare . Nu se ciopleste usor, e mai compact asa, chiar si la smirgluit iei foarte putin o data comparativ cu alte esente.



Lingura e incapatoare si comoda. E de marime medie, ba chiar un pic mai mare decat altele.
E supla si totusi rezistenta. E mai inchisa la culoare si are o forma relativ simetrica , ... atat cat poate sa scoata simetric carbunele (ca asta nu-i masurata decat cu ochiul). Lingura-i buna.
Inca-i ziua lunga, dar se va scurta si se va intuneca mai repede. Asa ca iesi acu cat inca e timp frumos, ca vei avea destula vreme sa te gandesti la cum va fi vara viitoare.

Cutitul de padure, de care-ti ziceam

Asa ca il dau si pe asta.
L-am avut cu mine intr-o tura. Face treaba buna. Si tine fain taisul. Dar unghiul asta de ascutire imi place mult. Cand tai , intra tare usor.

Lama are deja patina caracteristica. Nu stiu tie cum iti plac lamele, dar mie unul nu-mi place otelul carbon sa fie "alb".



Daca nu ti-ai luat inca unul si ti-l place, da-mi de stire.

luni, 22 august 2011

Ca un copil



In prima faza am zis sa ne oprim aici, dar era inchis. Asa ca am plecat la padure.



Am gasit pe google earth o creasta, pe care am incercat sa o evit. Evident ca nu-mi dau seama cum am facut de tocmai pe ea am nimerit. Prin desis, fara marcaje si harti, fara repere, nu mai mergi pe unde ti-ai propus, ... asta daca ti-ai propus.
Ei si daca acolo ne-am trezit, bine am facut, inseamna ca pacolo ne e drumul.


Dar pana una alta ajungem la poiana aia faina unde se doarme mai bine ca oriunde. Facem planuri si planuri, insa realitatea e ca nu pot sta mult inr-un singur loc. De fapt nici nu merita. daca umblii vezi mai multe .

In carstul banatean printre lapiezuri cresc tot soiul de arbusti si tufe ce blocheaza aproape complet accesul.
Sunt paduri "mixte", cu arbori mari si impunatori, iar la baza covor de puieti din care iti iasa doar capul.

Poteci, ... doar de animale ici-colo. Apar ca din sesnin , la fel si dispar.

Vegetatia luxurianta pe vai, brusturi, urzici si tufe de mure, ca-n vechime.
Atat is de faine paraiele astea din zonele de deal si munte mic, au un gust placut. Cele din muntii mari si plesuvi is parca mai sarace, mai ca apa de ploaie (sau ca apa pe care o obtii din topirea zapezii).
Tot prin padurile astea mai gasesti si cate-un observator dinasta care pe langa ca-i fain facut si e probabil dorinta oricui (mai ales a celor mici) sa se suie in el, mai e si un bun adapost.
In timp ce cataram ne aminteam de valea Cernei. Chiar ii ziceam lu Vali - No ma, ca amu iti iei si portia de Herculane. Pe margine, abia aveam loc sa punem piciorul, in dreapta rapa, in stanga impenetrabil.
Multa munca de maceta si se transpira cand tre sa te contorsionezi ca sa incapi prin, peste, pe sub si printre crengi, tufe, trunchiuri si bolovani.




Cand ieseam la "lumina" ne lasam patrunsi de minunatia salbatia a locului.

Apa se termina, soarele nu. Stanca fierbinte, spinii, bolovanii instabili, e mai mult decat o plimbare. Cateodata am impresia ca-i o lupta.

Trebuie sa ramai atent." Padurea nu-i loc de joaca." Ce-a mai mica greseala si ti-ai zdrobit piciorul, scos ochiul sau ai murit in urma impactului cu solul.

Insa sti cum ii, daca nu te bagi, nu vezi nimic. Te bagi, dar fi cu bagare de seama, nu dormii.
Am gasit o dihanie de aven cu intrarea (diametrul) de cel putin 12 m. Este atat de imboschetarit acolo si atat de abrupt ca nu l-am vazut decat cand eram la 5-6 m de el. Probabilitatea sa nu se stie de el e mare. De fapt chiar m-am bucurat ca n-am coborat cativa metrii mai in dreapta ca dadeam in el.

Vizuine, urme, resturi, oase, nu le vad altfel. Adevarul e ca dupa ture dinastea, cam orice padure in care nu tre sa pun mana pe jos ca sa nu alunec, in care am loc sa pun piciorul fara sa ocolesc ceva tot la 2 pasi, mi se pare foarte accesibila. Si peste tot vad numa poteci :)) .

De fapt majoritatea turelor de genul asta sunt cel putin la fel de intense ca escaladearea unor varfuri dificile pe timp de iarna.

Aici nu ai frig extrem ci caldura. Lipsa apei se pastreaza. In loc de avalanse ai bolovanii si trunchiurile ce te pot strivi. In loc de crevase ai rape si avene.

In loc de mersul greoi in zapada ai "impiedicaturile" si strecuratul prin tufe.

Miza nu e varful, ci parcurgerea, calatoria. Si de ce nu, descoperirea de locuri si lucruri noi, atat in natura cat si in tine.

Cand iti exersezi rabdarea si tensionezi conditia fizica dincolo de normal, mintea descopera noi dimensiuni. Aici e psihologic. Aici trebuie sa inveti sa vezi frumosul din jurul tau dincolo de oboseala si disconfortul deplasarii.

Si in timp iti dezvolti capacitatea de a transpune experienta si-n restul situatiilor de zi cu zi.

"Ce rost are o calatorie, orice calatorie, daca nu rezoneaza si-n interior ?"

duminică, 21 august 2011

Trialog


"Ce mult rumegus face viermele mic din lemnul mare.
Atunci cand un copac mare va muri altul mic va creste si-i va lua locul. De departe pare ca ce a fost va mai fi, dar de fapt niciodata nu va mai fi la fel. Asa cum doi arbori la fel nu exista, nici om ca cel ce a fost nu va mai fi. Aici este minunea de a fi unic."

Fiecare arbore are forma lui asa cum fiecare om are caracterul sau. Invata sa vezi in oameni mai
mult decat defectele. Tot tu vei fi mai fericit, macar si pentru faptul ca scapi de ura, invidie, indiferenta si restul otravurilor .
A avea spirituil otravit nu e cu absolut nimic mai confortabil decat a avea trupul otravit. Chiar daca in trup durerea pare mai frecventa si mai de temut, iar in suflet e o neliniste permanenta (ce se mai si amplifica uneori), totusi niciuna nici alta nu te lasa sa traiesti liber.
Daca nu esti suficient de credincios (de ce credincios ? pai ca sa crezi ca toti avem viata dintr-o sursa comuna) incat sa-l consideri pe celalalt fratele tau (am zis frate, nu prieten, ca e imposibil sa fi prieten cu toata lumea), macar aminteste-ti ca e muritor si ca maine e posibil sa nu-l mai vezi, ... sau el pe tine!
Exact ca floarea frumosa ce se ofileste si trece, da zapada si-i acopera orice urma.
Aminteste-ti ca traiesti prea scurt pentru ca sa merite sa urasti.
Dar ce-ti spun io treburile astea, ca tu esti om ocupat, n-ai vreme de povesti, ai mult de lucru.
Da, de lucru, ca-ti faci orice de lucru , numa sa nu-ti amintesti de raspunderea pe care fiecare din noi o purtam. Faci tot posibilul sa alungi gandul ca in final pleci cum ai venit - cu mana goala.
Ce-ti foloseste intelectul daca nu speri la mai mult decat simplele nevoi primare pe care orice mamifer le are ?
De ce crezi ca tu ca ai fost inzestrat cu constiinta ? Ca s-o depasesti? S-o negi? Sau poate sa o ignori pana cand dispare ?
Se spun multe vorbe : "mananc, deci traiesc", "gandesc deci traiesc" , "ma misc deci traiesc", "invat deci traiesc", as aduga si - "alerg deci traiesc " :)) , dar a trai presupune mult mai mult de atat.
A trai presupune a-ti asuma raspunderea, a cauta sa intelegi scopul si de a lua atitudine.
Stiu ca unor oameni intelectuali chiar li se pare o copilarie, naivitate, faptul ca sa speri la mai mult decat viata asta. Dar ma intreb io, ce am de pierdut ? De ce sa nu sper, sa cred. Naivitate ? poate (dupa parerea lor), dar vad ca face bine si la moral. In plus, e cam greu de combatut ideea, ca nu s-a intors inca niciunul dintre cei ce acum nu-s mai si sa zica, " ba, aiurea, mori si gata".
Insa invers da.
Asa ca mergi la padure si nu uita ca timpul trece si imbatranesti. Alergarea de acum se va transforma in mers, iar mersul in stat. Statul in picioare, in stat pe banca, apoi intins pe pat.
A afirma ca postarea asta te indispune, ori ca e pesimista e ceva de genul cu a afirma ca regreti ca ai terminat scoala si ai prins un loc de munca bun.
Pai ce rost are scoala daca nu se sa te pregateasca pentru a-ti castiga painea ?!
Nu postarea e pesimista, ci tu continui sa refuzi realitatea si-ti creezi iluzii - "te droghezi la rece".

sâmbătă, 20 august 2011

Lingura ta din lemn


E cum ziceam si mai devreme. Unuia ii este totuna daca mananca cu o lingura faina sau cu orice lingura sau chiar fara, atata vreme cat are ce sa manance. Sunt situatii in care gandesc la fel. Insa de cele mai multe ori nu.
Si tocmai de aia zic ca e bine sa ai o lingura mai speciala.una cum n-are nimeni.
Amu nu stiu daca pentru toti asta-i speciala, dar pentru tine (care-ti place) sigur este.
Din lemnul mesteacanului argintiu am scos-o incet incet. Este unica atat prin forma, modele cat si dimensiuni.
Din trunchiul matur, bine uscat, despicat cioplit si finisat de mana , amestecat cu un pic de imaginatie si o tara de experienta, sper ca au dat nastere unei linguri nu doar functionale, dar si placuta.
E bine finisata si combina suprafata lucioasa a cupei cu urmele de cioplit si gravura de pe coada.
Pentru ca in final e lingura ta personala si ca orice lucru personal e bine sa-l simti, pentru ca in momentul in care o tii in mana, devine o prelungire a bratului (spunea sensei, ... evident nu despre lingura, dar e general valabil).
In cateva cuvinte doar, iti mai zic ca-i o lingura incapatoare, nici prea plata nici prea adanca, avand cupa mare, dar nu exagerat de mare. Iar forma lingurii iti ofera un control foarte bun.
Ii o lingura simpla si functionala si poate un pic mai mult de atat, ... sau poate ca nu.
Are si ea husa ei din piele, cum obisnuiesc sa le fac la toate. Daca simti ca-i pentru tine, da-mi de stire si-ti voi oferi mai multe informatii. Pana atunci insa, mai iesi la padure.

luni, 8 august 2011

Mult verde, cel mai mult

Partea cea mai faina e ca vezi multe, inveti sa distingi si de ce nu, sa apreciezi.
In multe ture prin paduri nu caut deloc sa ajung undeva anume, ci pur si simplu umblu. Si asa facem si in doi, trei sau patru (4 e maxim !! :)) , ce-i peste ii tambalau mare, mereti voi ).
Dormim unde vrem, unde ni se pare ca-i loc fain. Daca e ferit de vant, nu ne cad lemne in cap sa ne omoare (aici e discutabila treaba ca nu te poti feri 100%, ... multam Domnului ca ma/ne-a ferit de atatea ori). Unele nopti si locatii sunt mai tantaroase decat altele. Alte dati ma culcam pe jos chiar langa musuroiul de furnici (de unde sa stiu ca alea aveau poteca in zona !) si era distractie, ... pentru ele, nu pentru mine.
Daca avem lemn de foc si apa de izvor, pai e lux ce mai.
Imediat aprind lemnu uscat si pun sa fiarba apa. Un lapte cu cacao si niste prajitura cu mere completeaza buna dispozitie.
La inceput soarele era pe cer, apoi pentru o clipa Flavius l-a luat in palma, ... sau era frontala ?
Ii foarte fain sa meri prin padure si sa dai peste dita mai gauroaiele. Pesteri verticale si orizontale ce patrund pana in maruntaiele pamantului. In unele poti intra doar cu lanterna in vreme ce in altele cari dupa tine zeci de kg de echipament.
Ziceam de tantari. Pai inafara de ei te mai musca si paianjenii si capusele si alte musculite. Dar nu-i asa grav si nici asa deranjant cum ni/li se pare unora. Nu face din tantar armasar, ca nu te ajuta cu nimic.
Printre crengile infrunzite fumul ce se risipeste nu face altceva decat sa amplifice razele luminatorului ce-si arunca privirea pana atinge stanca.Mergi prin padure si deodata dai de gauri dinastea care te cheama sa-ti arate intunericul.
Si apoi lumina.
Evident in boscheti nu fac poze ca nu se distinge nimic. Dar cand si cand mai pun si vreun macrameu dinasta de carpeni.
Apropo de boschetareala. Fara maceta nu faceam nimic. Am vazut si noi urzici de 2,5 - 3 m. Si am umblat prin ele km. Si ca sa nu fie simplu erau presarate cu tufe de mure si arbori cazuti, pe care normal ca nu-i vedeam ci doar ii simteam. La fel si mocirla, santurile si gropile.
Si ce acupunctura ne-am mai tras. Dar a meritata fiecare pas. Am gasit urme de lupi, rasi, bursuci ,vizuine. Iar noaptea, cerbi si caprioare, glasuri si pasi.
Ca relaxare prefer sa cioplim, decat sa fumam, sa bem si sa vorbim prostii. Stiu ca multora le place sa drojdeasca la padure, dar nu-i bine. De regula se pilesc si vorbesc si fac prostii (mai mari sau mai mici, urla, se cearta, fac mizerie si chiar se ranesc, pe ei sau pe altii). Si asa e un mediu in care tre sa fi atent. A pai daca mai lucrii cu cutitul si toporul, e clar ca numa cine n-are minte se imbata, se drogheaza, se prosteste.
Fi civilizat si respecata mediul, pentru ca esti musafir nu stapan. Nu uita ca oriunde mergi cineva e mai sus de tine.
Lingurile ies incet incet din butuci.
Finisajele mai au de asteptat.
Interesant cum te prinde noaptea si incepi pe intuneric sa-ti cauti locul de dormit.
Si sa vezi numa ce-ti mai fabrica mintea. Daca padurea e foarte increngata, te simti inghesuit. Daca e cu arbori mari si bate vantul printre ei, e bezna si pe jos curat, te simti expus si ai inima cat un purice. Daca esti pe un deal te bate vantul, daca esti intr-o vale e foarte umed.
Daca esti prea pretentios risti sa umblii toata noaptea (eu stiu, ca umblu aproape toata noaptea :)) ). dar drept e ca-mi si place sa umblu. Dar na, cand e de dormit, nu facem mofturi.
Tre sa iti educi mintea. Sa o stapanesti sa nu fabrice ce nu exista. Padurea e la fel si noaptea, doar ca lipseste lumina si animalele sunt mai active.
Daca insa ramai doar in limita potecilor nu vei vedea mare lucru. Insa daca te abati de la poteci, ai grija. Ca una-i sa auzi despre asta si alta-i sa te trezesti in zone unde abia faci un km in 2 ore. Obosesti, insetezi si te panichezi. Nu-i bine. Tre sa o iei progresiv.
Dupa ce iti dezvolti un pic de simt de orientare, dupa ce te obisnuiesti si cu greutatile dar mai ales dupa ce deja poti umbla distante fara sa te obosesti prea tare, incearca si sa vezi padurea dincolo de marcaj.
In rest, te sfatuiesc sa umblii pe potecile marcate, acolo unde ele exista.
Bine a zis invatatul :
"Câteodată soarta noastră se aseamănă cu un pom fructifer în timpul iernii. Cine ştie cu siguranţă că acel copac va înverzi şi va înflori după trecerea iernii, dar sperăm din toată inima... simţim."