luni, 30 ianuarie 2012

mini kuksa

Da, e o canuta.
Din nuc am facut-o. Mica, robusta si comoda ea poate fi exact cana de care ziceai. Din ea iti poti bea cafeluta in diminetile reci. Tot din ea poti sa bei apa de la cele mai curate izvoare pe langa care treci in drumetiile tale.

Detalii privind dimensiuni sau cu cat o dau, nu obisnuiesc sa pun in postari, ca mi se par plictisitoare (pentru cei ce nu cauta altceva decat imagini rexante ori povestiri de natura si mesterit). Cine e interesat imi scrie un mail.
Asa ca e o canuta simpatica pe care o poti lua oriunde si sa o folosesti cu placere. Ea poate deveni un tovaras de calatorie nedespartit.

duminică, 29 ianuarie 2012

inca una mica


Din lemn de mesteacan argintiu am facut lingurita.
N-am mai facut demult lingura dinasta scrurtuta si robusta.
E tipul de lingura ce ocupa putin spatiu (dupa cum ziceai si tu, ca intra in buzunare, truse,etc).
Dar e si comoda. As zice ca-i buna de luat la munte si de mancat din farfurie, castron si oala de o persoana. Evident ca nu-i practica la mestecat in gamela ca-i prea scurta (avantaje si dezavantaje).
Culoarea inchisa a lemnului e datorata vechimii. Arborele are cel putin doi ani de cand e "la pamant".
Am mai facut dinastea si inainte, dar le-am dat. Momentan o am numa pe asta. Vezi daca iti place , da-mi de stire.

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

(P)omul

Auzi, mai bine ies sa umblu un pic.
In oras timp frumos, caldut, poate un pic mai cald decat as fi vrut. Dar se mai echilibreaza in padure.
Jos, la plecare, langa canton cerul era variabil mai mult senin. Zapada depasea glezna nu cu mult.
Insa in zonele cu molid era si mai mica, ca mai preiau si ei o buna parte.

Dar molizi sunt putini paici, mici parcele, marea parte e amestec de fag si carpen, mesteacan, plop, salcie capreasca, alun si inca cativa ici-colo.

Uneori ai impresia ca traversezi un tunel. Totusi in multe locuri crengile sunt aplecate pana jos si nu prea ai cum sa treci pana ce nu scuturi zapada. Aici iarasi e de folos batul de umblat, ca le mai palesti cate una si apoi inaintezi.

Dar stai, ca abia de aici urmeaza arborii ai mari arcuiti, unii pana la pamant, unii rupti de tot. N-am mai facut poze cu aia ca nu cumva sa deprim pe careva mai sensibil.

Cert e ca m-am oprit din umblare pentru ca un gand mi-a venit. Un gand alimentat de o amintire.

Imaginea arborilor ma determina sa compar tacutii uriasi cu micii galagiosi.

- Omul ca arborele !

Asemenea arborilor si oamenii se indoaie sub povara. Dar nu de asta ma mir, nu de faptul ca se indoaie sau se rup (in) iarna (vietii lor), ci ma mira faptul ca unii (putini si rar) se indreapta la loc primavara.

Pentru ca nu putini am vazut din cei multi ce s-au rupt ori au trait indoiti pana la ultima picatura de seva ce le-a traversat trunchiul.

De unde trag concluzia ca nu intrebarea - "cum s-a putut intampla asa ceva tocmai mie ?!" - este de vreun folos ci mai de graba afirmatia - " nu-i bai, mergem mai departe".

Asa ca mergem mai departe.




Am scos cutitul la padure. Pe asta l-am gatat joi. E un cutit mare, stil scandinav, lama otel carbon, maner din buba de mesteacan si corn.

Teaca din piele de ren, cusuta bine si tine cutitul la fix.


Capatul tijei l-am nituit.

Ii cutit solid, genul de cutit care te determina sa spui, asta-i cutit ! :)) , desi si celelate sunt tot cutite.

Taie ca unul de cioplit, doar ca plusul de lungime si greutate ii da si o cadere buna.

In mana il tii fain si e cum iti spuneam, un cutit de padure, de ture lungi, dar si de o dupa masa libera.

Sus, se inaspreste. Pe masura ce ma apropiu, zapada capata centimetrii.

Ma bucur de fiecare centimetru si imi manifest bucuria prin scaderea ritmului de mers si cresterea ritmului cardiac .

Aici nu mere cu graba. Pas dupa pas prin zapada cu doua straturi inghetate, unul pe la mijloc si altul mai la suprafata, pasesc. Trebuie sa ridici piciorul, ca zapada e pana la genunchi si peste. Ma cam juleste la genunchi, sub rotula si deasupra, pojghita aia de gheata, ... da-i bine.

Molizii sustin tone de zapada pe ei. Vezi ca nu-i ca-n poza de la la plecare.

Trebuie sa fi constient ca daca pleci singur, singur iti bati urme. Nu te aventura daca n-ai mai fost inainte si cu altii si n-ai idee cam cum ii. Risti sa te epuizezi. Au patit-o si altii si vei pati si tu.

Cand umblii , trebuie sa fi constient ca n-ai voie sa obosesti. Daca gafai, inseamna ca gresesti undeva. Cand ti se pare prea greu, nu mai inainta, ci intoarce-te pe urmele pe care ai venit.

Chiar daca iesi intr-o plimbare de o zi, ai grija sa ai in rucsac o bluza in plus , inafara de cat ai socotit ca vei lua pe tine cand iti va fi rece. Trusa e nelipsita. La fel si lanterna, cutitul si o sursa de aprinderea focului (inafara de ce ai in trusa).

Nu pleca iarna fara un termos cu ceai fierbinte si indulcit. Din el poti face fie 2 l de bautura calduta, fie bei cate-o cana de ceai fierbinte cand ai nevoie.

De telefonul mobil n-as amintii, ca pe ala nu-l lasi nici daca ramai in camera. Telefoane prostesti !!!

Fi antent ! "Mobilul" nu-i o jucarie. Nu il tine pornit in tura. Nu te mai gandii ca daca te suna cineva si e bine sa stii cine si sa si raspunzi. Alea-s prostii. Cand esti la padure ori la munte esti acolo si atat.
Telefonul e ca tu sa-l folosesti cand ai nevoie si nu el sa te foloseasca pe tine. Pricepi ? Pricepi desigur, ca esti istet, ... dar nu vrei sa aplici.

Oricum tine minte, ca daca nu l-ai inchis inainte sa-l bagi in rucsac sau buzunar, ai sa uiti de el si cand vei avea nevoie sa suni sa te scoata careva de acolo, vei constata ca ai numa o linie ramasa la baterie, .. cel mult. Apoi cand vrei sa dai detaliile referitoare la zona in care te aflii, ii gata, s-a dus. Deci fi cu bagare de seama si foloseste patania altora, nu experimenta greul cand nu-i nevoie.

Sus am vazut urme de cerb, mistret, iepure, caprioara si lup.

Cam cat era zapada ? Pai era ceva. Media era pana la genunchi, dar pe alocuri am prins si la doua palme sub brau.

Pai uite si la asta de-o lasat urme, in poza de mai sus, ca isi tara burta pe jos de parca tragea sania. Si el nu are picioare scurte.

Caprioare imi taie calea. Am vazut urme pasind usor, bland, dar si salturi de care m-am mirat. Am vazut urma aici si cand am cautat, urmatoarele erau la 4 m, ba da alea-s aspre ma.

Se intuneca si scot lanterna. Ma si incepe ca un vulcan dinala noroios sa cloncane in stomac. Ma da nu te lasi ? ii zic ...

Cativa pasi fac si ii da si mai aspru. Ma mir un pic, ca mi-o mai cloncanit mie de multe ori, dar amu parca se revolta . Ce-ai ma ? il intreb, vrei mancare ha tu ? Ce sa faci cu ea?

Io mancasem bine dimineata, da fraieru parca o uitat. Abia era ora 18 si asta varsa pacolo acizi, secreta anapoda. Ma sezi bland ca n-ai ce macina n-auzi ? El nimic, ii stomac , n-are urechi!
Il ignor un timp, dupa care nu mai mere, ca asta ma deconspira. Pai o idee mai tare sa fi cloncanit si avea si ecou.

Am pus in rucsac si un sandvici, sa nu zic ca plec fara mancare.Ca in mod normal un pic de mancare iau ca nu se stie cum nu ajung in noaptea respectiva acasa si nu strica sa alimentez un pic.

No ma, amu mai chiorai ? I-am inchis gura. Mai bag un ceai si-i dau mai departe. Dupa a 2 a jumatate a coborarii, incep sa grabesc pasul. Acum stratul de zapada se imputineaza iar prinsoarea pe picior devine mai mica.

Dar stai sa vezi cand se gata zapada.
Seara dupa o zi de umblat la nameti, cand dau de "uscat" cu greu am abtin sa nu alerg. Pai astea doua merg singure. Si ma gandesc ca urmatorii 15-16 km pana acasa sunt un fleac, ii fac numa ca sa ma destind.

Dar dupa numa cativa km, ma opresc in sat, in statia de autobuz, la banca aia, sa iau si o bluza pe mine, ca toata ziua am umblat la tricou si foita si mi-a fost bine. Dar aia era pentru ca depuneam efort, amu cand nu mai are ce sa opuna rezistenta, nu ma mai incalzesc.

In statie mai era si un om, care in vreme ce eu luam haina a intrat in vorba. Era un pic nemultumit ca nu-l lua nimeni la ocazie. I-am explicat ca fiecare e indreptatit sa opreasca sau nu dupa cum doreste si ca nu are deloc de-a face cu bunul simt, deoarece nu-i vorba de o situatie de urgenta.

Omul se intinde mai mult la vorba si incepe sa dezvolte pe teme patriotice. Ne intoarcem la daci si romani. Imi zicea ca acu multi ani discutase cu un profesor de istorie care l-a descumpanit teribil. I-a zis ca poporul roman nu are nici o treaba cu dacii si romanii si ca ne-au corcit triburile si popoarele slavone in asa hal incat n-a mai ramas roman si dac in noi decat poate cat o picatura intr-un ocean (el se exprima un pic altfel decat iti povestesc io amu, dar intelegi ideea).

Si zicea el ca la acea vreme nu a acceptat raspunsul, dar acum insa e tot mai determinat sa creada asta.

Sustin ideea, pentru nici eu nu cred ca a mai ramas prea mult dac si roman in noi, sincer nici nu ma prea intereseaza. Nu cred ca dacii au avut ceva cu totul deosebit fata de altii, poate erau o idee mai nespalati, mai salbatici, si dupa povesti s-ar zice ca si mai curajosi (dar stii cum e cu povestile, tind sa se idealizeze pentru ca ramane in urma doar partea pozitiva care este de regula nuantata in mod exagerat). Romanii erau ceva mai ingrijiti, mai barbieriti, mai instruiti, iar dupa cum ii stiu io ca purtau sandale, cred ca le-a fost cam frig paici pe la noi.

Deci din marsavia actuala, din inselatoriile si lasitatile de azi, constat ca nu mai avem nimic in comun cu dacii si romanii (nici curaj si nici disciplina) dar n-ai decat sa crezi ce-ti place, ca indiferent cum o fi, important e sa te simti bine, nu ? Ca doar asta se promoveaza astazi.
Traiesti clipa, acum e important sa traim bine, maine nu conteaza. Si "maine" vine peste noi si ne trezim plangandu-ne ca si cum altu ar fi de vina .

In esenta toate astea n-au absolut nici o legatura cu tura de azi.

Dar vreau sa vezi cat de usor te transpui in alta dimensiune si cat de simplu iti poti bruia gandul.

E gandul tau si nu-l da decat daca primesti altul mai bun, mai curat. Nu te mai da dupa lucruri de nimic. Lasa prostiile politice de tot felu si stirile nebunesti, ca nu te pricepi la politica si chiar daca te-ai pricepe nu-ti foloseste la nimc. Vezi bine ca in tarile cu trai mai bun oamenii n-au treaba cu politica ci au timp sa faca si lucruri frumoase. Renunta la ganduri conspirative si cauta "gura de aer proaspat". Fi stapan pe mintea ta, nu lasa mintea sa stapaneasca asupra ta.
Cerne informatiile ce intra, iar pe cele nefolositoare matura-le si din fata usii.
Vaii, ca nu se mai termina ! Ce-i folositor si ce nu ? :)) Fiecare are alte sisteme de raportare, alte valori, alte considerente in ceea ce priveste importanta in viata. Glumeam ! , nu incep alt subiect.

Seara faina iti doresc.

miercuri, 25 ianuarie 2012

lumina in intuneric


Si daca ma gandesc un pic, realizez ca e mai corect sa zici ca esti in stanca cand esti in pestera, nu cand esti la catarat. La catarat esti pe stanca, nu in !
Pe cat de faine is pesterile pe atat de mult sunt ignorate sau demolate.
S-a ajuns pana intr-acolo incat sa fie necesare gratiile ! Acum se cheama conservare. Metode extreme pentru situatii extreme. Nu stiu acuma cum ii, dar pe vremeuri se merea cu ciocane in pesteri si stiu cativa care amu is mai batrani un pic si au sau aveau rafturile pline de "suveniruri". La ce bun ?! Aiurea.
E ca si cum ai scoate ochii uni fete frumoase pentru ca ti-au placut ! Exagerez ? Poate, ... poate nu. Cert e ca bunul simt e nevoie sa fie cultivat in fiecare generatie.
Dar imi vine in minte vorba :
"Nu ne mai putem întoarce în peşteră, suntem prea mulţi." ... asa ca nu mai mere sa locuiesti in ele, dar poti sa te refugiezi la nevoie.
Treaba-i ca din cauza abuzurilor se ajunge la metode extreme. Sa n-ai voie sa campezi in munti, paduri, sa faci focul, sa vanezi, sa umblii, sa privesti, sa doresti, sa gandesti !
Echilibru in sensul asta, as zice ca este ceva alimentat de educatie, constiinta,respect, poate frica (nu spaima aiurea, ci frica ca daca azi darami, maine nu va mai fi). Al mic al tau va creste si cand va merge la pestera va vedea ca in locul formatiunilor sunt cioturi, apoi isi va aminti de cele de pe raftul tau si te va condamna. Si asta-i partea buna, partea negativa e ca nu cumva sa ia si el exemplu narozesc.
Cateva versuri ce suna cam asa :
Brâncuşiană

Inspirat când a creat
Meşterul, "Masa tăcerii",
Nici o piatră n-a luat
De la Peştera Muierii!

Da revin la mediul curat si linistit. Pestera fosila e cea mai buna de dormit.
E mai uscata si mai tacuta.
Fara a incerca sa promovez explorari solitare, ori vizitarea in grupuri mari, a pesterilor neamenajate, totusi vreau sa vezi ca-i fain.
Urme de talpa sa lasi in urma si atat.
Sa scrii numele pe peretii ei nu-i o treaba. Pe nimeni nu intereseaza ca ai trecut tu pe acolo, in plus acu ai lanterne bune, n-ai nevoie de lumanari si lampi cu carbid (pe care sa le golesti prin galerii !!!).
Dar ii fain sa petreci timp in pestera.
Cand dormi, dormi adanc. E o temperatura placuta pe timp de iarna.
Lilieci cu degete ca de otel atarna invers fata de noi pana ce fac condens pe blanita. Erau cativa acolo de parca au iesit de sub dus.
Fiecare pestera e unica prin numarul, dimensiunile si aspectul formatiunilor, dar si prin dezvoltarea galeriilor.
Tabara subterana. Si aici ii buna tenda.O poti monta sa nu te picure, daca-i cazul.

Si plimbarea e mai faina ca-n muzeu.
Uite si purcelul. Am intors poza ca sa-i vezi mai bine figura.
Aici singura lumina e cea pe care o aduci de acasa.
Ii bun sa ai doua surse separate, mai ales pentru cazul in care una cedeaza.
Amu ca am gatat si cutitu al mare si ca o mai dat zapada, planuiesc alta tura.
Nu ca ar avea vreo legatura prea mare cutitul cu asta, dar n-am gasit alt moment in care sa amintesc de el :)) .
Imi pare bine si de ploile din zilele trecute, dar si de zapada de mai sus.
O mai crescut si apa raului, numa bine se mareste si debitul izvoarelor.
Numa bine, ... si tie .

marți, 24 ianuarie 2012

Umbla-tura hibernala

Si s-a asternut neaua.
Daca la munte e ceata si viscol, la padure n-ai treaba.
Singura opreliste reala ar putea fi vantul puternic ce rupe arborii de la jumatate ori ii scoate din radacina, insa zilele astea e linistit.
Ninge asa usor. Crengilor li s-a adaugat in diametru prin stratul alb depus.
Unde nu-i poteca tre sa fie atentie.
Unde nu vezi ce-i sub zapada tre sa pasesti cu grija, iar unde aluneca o bata e de mare ajutor. Asa ca ne luam cate una de alun.
In deal, inainte de intrarea in padure trecem si pe langa salasul de la care imi aduc aminte ca ne-au atacat cainii intr-o seara.
Se faceam ca alergam pe o vreme aspra, cu ceata si ploaie torentiala ce s-a transformat in grindina, dar nu asa. Erau boabele mari ma ! Cand imi tragea cateva bobarnace in cap imi trecea chefu de gluma. Alergam cu mainile pe cap si ne durea dosu palmei de la impactul cu grauntele translucide.
Ne apropiem un pic sa aruncam o privire.
Inauntru ii lux. De te prinde noaptea pe sus iarna, aici ai pensiune de 2 margarete. Loc de foc, masa, pat cu saltea, cuier, rafturi, Vreo haina in care sa intrii cata vreme le usuci pe ale tale (daca s-au udat).

Peretii sunt facuti din crengi impletite si is tencuti afara si inauntru cu lut dinala (ca-i plin paici ).
Apai amu bag sama ca nu io mai peticitt demult. Vara ii cald paici, iarna nu sta nima , asa ca no fi fost tragere de inima.
Oricum ii bun.
Pe poteca mere o vreme, dar dupa ce intrii pe valea paraului ramai fara.
Aici se pasesete printre bolovani si busteni, printre si peste si chiar pe sub.
Treci apa de mai multe ori, dar nu te avanti, ca piatra uda si inghetata nu te ajuta.
Ganoderma, ... probabil Ganoderma applanatum. Is foarte multe specii de ganoderma in padurile noastre. Si astea-s bune, numa sa stii care si cum si ce se face cu ele. Dar daca ai interes le inveti, io ti-am dat doar o idee.
Dar cand paraul se varsa in rau, e alta treaba. Pe asta nu-l mai pacalesti asa usor.
Hai, descaltarea !
Aici un prosopel ii bun, dar si baticul de bumbac face treaba.
Stii care-i buba cu traversarea apelor, uneori te descalti, alteori nu. Eu unul prefer sa ma descalt, decat sa umblu ud restul zilelor si sa trag frig mai mare.
Totusi daca apa e mare sau nu-i vad fundul, socot ca-i mai sigur sa trec incaltat. Aici insa nu-i cazul .
Afara ninge usor, iar cu o zi inainte o plouat mult.
Ne prinde seara si ne ia foamea. Sa mancam si sa bem un ceai nu-i moft, ci necesitate. Dar pentru asta e nevoie de foc.
Nu-i usor. Lemnul e ud, ca scos din rau. Ud si pe alocuri inghetat. Coaja de mesteacan face treaba buna, dar cu tot cu ea se munceste . Sarcinile se impart si treaba se injumatateste.
Lemnenele se usuca foarte greu si inabusa flacara firava ce abia prinsese viata. Se sufla mult, dar nu mai mult ca alta data.
Hai co ia incet incet. Oala cu zapada pe foc si mancarea la iveala.
Insa o data cu focul incep sa cada si flostomoace de zapada peste tot.
Tenda montata din timp ne scuteste de "ploaia" rece.
Bastoanele de alun sunt cat se poate de utile la montarea ei.
Vara si cu si fara rucsac e mai simplu. Piatra nu aluneca si macar vezi prizele.
Se catara pe alocuri.
Apoi iar se trece apa.
No ma, amu is bune in sfarsit parazapezile. Elimini neplacerea de a umbla tot ud si inghetat la picioare de la zapada ce a intrat si s-a topit.
Bocanci buni se recomanda la ture de mai multe zile.
Asa pe deal si io merg cu ceva rupturi. La cateva ore nu-i problema. Insa in ture de mai multe zile nu te juca, ca strici bucuria.
In rest, liniste. Urme de caprioare ici-colo.
La pestera ne gasim adapost. Pestera, cum ziceam,e adapost stravechi.
Aici temperatura e constanta, vara - iarna ii tot aia. Difera prin faptul ca vara iei haina inauntru si iarna dai jos.
Dar despre pestera si despre ce-i inauntru, mai vedem, amu am treaba ca tre sa gat cu lemnu asta.

luni, 16 ianuarie 2012

din sticluta cu esenta

Cu bani poti cumpara totul, mai putin lucrurile nepretuite.
Dar toate lucrurile (si tot ce misca) au un pret, insa nu toate se cumpara sau se vand pe bani.
Nu vinde (nu-ti da) ce ai mai de pret pentru bani ori alte bunuri trecatoare.
Om liber e acela care n-are nevoie sa spuna nicio minciuna.
Libertatea pare un ideal, dar unul catre care trebuie sa tindem.

duminică, 8 ianuarie 2012

primul pas este doar inceputul

Stejari, imi vine sa zic. Prin strambele increngaturi azi se vede albastrule atat de comun in zilele de vara si atat de placut in zilele scurte si mohorate din iernile mai mult umede decat geroase.
Si cand privesc in jos tot frumos vad. Frunza de stejar inveleste padurea, iar ghinda ca un nasture incheie haina la gat.
Tot a stejar si miroase. Imi place mult aroma asta. Imi revin amintiri de demult.
Si imi dau seama ca dupa cateva ore de mers prin padure nu m-am plictisit deloc de privit si umblat. Nu cautam un loc anume, ci umblam pe unde nu am mai fost, dar si pe unde am mai fost iar acum se schimbase.
Batrani ca el probabil ca ar spune multe daca ar avea cu ce ... sau cui.
Din generatia lui doar el a mai ramas pe zona aia, restul pustime, ce se avanta sa razbata catre cer. Doar cei mai rapizi si mai vigurosi vor apuca sa prinda maturitatea, ... dar si cei ce vor scapa de intemperii, de secure, ori alte pericole.
Si ma gandesc ca-i ca la om. E o minune ca un copil sa razbeasca si sa ajunga adult chiar si sustinut de o familie, dar mai de unul singur !
Unde ma asteptam mai putin, gasesc ruinele unei vechi contructii. Pare sa fi fost vreun soi de stana.
Acum prin zidurile ei daramate si intre ele, crescusera copaci. Spre exemplu cel cu "geaca pe un umar" este salcia capreasca de care aminteam. Chiar si el era deja fara viata de vreo cativa ani (2-3).
O caprioara galopa de parca incerca sa scoata vreun timp la suta de metrii. Sarea cu usurinta peste busteni si printre pietroaie.
Si uitandu-ma cu admiratie la ea si totodata simtind o usoara rusine ca am deranjat-o, imi amintesc de scurta si zbuciumata lor viata.
Ele nu au pensie si nici adapost. Sunt haituite cand de lupi si caini cand de pusti (nu copii ! , ... de oameni inarmati cu gand rau).
Ele cand nu mai pot alerga mor. Nu exista animale salbatice care sa se plimbe doar usor si sa cugete, ori sa exprime figuri intelepte, a caror riduri si privire sa poata fi interpretate si ca semn de bogate cunostinte acumulate intr-o viata.
Si ele traiesc totusi multisor.
Dar lupul, e un pic mai smecher, dar duce o viata si mai grea si mult mai scurta (sub 10 ani). Hrana lui nu se gaseste pe jos, ca la ierbivore. El daca nu alearga, chiar moare. De aceea ei traiesc foarte putin.
Pai omul e copil cand lupu a gatat-o deja cu viata. Privit din punctul de vedere al pradei lupul este o fiara.
Iar din pielea lupului daca privim, nu-i usor. Felul in care el este conceput cere sa omoare ca sa traiasca.
Si nici pe el n-are cine-l ingrijii cand il doare stomacul, iar cand devine neputincios va muri fie de foame, fie rapus de alte fiare.
Ce treaba ai tu cu astea? habar n-am, poate nici una, dar nu ziceam ca sa ai vreo treaba.
Ci era pur si simplu un gand, care imi vine de multe ori cand vad cate una din aceste animalute. Imi amintesc ca viata nu-i un lux si nici nu confera vreo siguranta.
Ci mai de graba este o lupta si o suferinta. Incepe printr-un strigat si de multe ori sfarseste printr-un geamat.
Daca al mic are putere sa strige, al batran nci macar de aia nu va mai avea vlaga.
Dar astea sunt doar niste ganduri, insa sunt ganduri despre viata.
Si nu de putine ori asta ne va ajuta sa percepem lucrurile la o valoare mai apropiata de cea reala.
Iti permite sa percepi si mici bucurii pe care de multe ori le trecem cu vederea.

Ma opresc la un loc fain in care obisnuiam sa mai vin.
Primul e focul, ca ii rece afara. E senin, dar ii temperatura aproape de inghet.
Si pentru ca e si ora mesei, pun si de un ceai si de o friptana.
Intre timp se poate lucra si la canuta de nuc.
Si cum ciocanul meu era mostenit si deja crapat si mai lipseau si bucati din el, am zis ca imi trebuie unu nou.
Spre seara eram gata cu toate si imediat dupa lasarea intunericului pornesc la drum.
M-am uitat si dupa iasca, sa-ti aduc. Interesant ca atunci cand nu cauti gasesti mai multe.
Dar pe vale am gasit totusi 3 bucati si le-am luat.
Si asa a trecut cea mai mare parte a zilei de ieri.
Azi insa, vremea s-a schimbat. A inceput un soi de ninsoare cu tendinte catre lapovita.
E vremea de alergare. Ca prin telepatie intra Sebi pe mine si ma intreaba. Pai cum sa nu , ii raspund. Catre Ponor!
S-am plecat.
Ninsoare slaba si umeda, ceata, temperatura ... nepotrivita pentru sezonul asta, 0, si -1 .
Mai schimbam si noi o vorba, ne amintim de una de alta.
Ii treaba buna alergarea asta la padure. Ma face sa ma simt bogat. Stiu ca termenul prin definitie presupune o abundenta de continut, de regula facand referire la bunuri materiale. Dar nu asa simteam.
Ci acea bogatie de care iti ziceam ca-i de dorit. Aceea in care nu ai multe, dar nu-ti lipseste nimic.
Cand alergam la padure nu ne trebuie nimic altceva. Cel putin pe durata a catorva ore nu vreau absolut nimic altceva si nu vreau sa fiu niciunde altundeva decat sunt.
Dar ca toate lucrurile din vaiata asta, sentimentul e trecator si curand fie se gata tura, fie intervine oboseala, setea, foamea, etc.
In timp ramai cu ce se sedimenteaza si nu ma refer la grasimea de pe vase, si nici la artrita, reumatism, boli cardiace, pierderea vederii, a vorbiri, lipsa gandirii coerente, nu, nicidecum astea. Multe din ele vor veni oricum, nimeni nu le vrea, dar ele nu intreaba.
Insa daca ramai in "inima" si cu lucrurile frumoase, ramai bogat in sensul in care iti spuneam mai sus.
Stiu ca gandirea profunda poate sa oboseaca mintea ignoranta, obisnuita cu lucruri usoare, ieftine, insa este singura care asigura liniste pe termen (mai) lung.
Nu faptul ca-ti faci scaun din lemn sa te satisfaca, ci faptul ca nu vei mai sta toata ziua in picioare si ca vei avea unde sa te asezi, aia sa te multumeasca.
A iesi in natura este un inceput bun. Dar nu plimbarea in sine face toata treaba, ci modul in care ea isi lasa amprenta asupra mintii tale.
Daca la sfarsitul zilei n-ai nimic in plus fata de inceputul ei sau daca nici maine zi n-ai ramas cu nimic din ea, tu n-ai investit ci ai cheltuit.
Pentru minte faci tot. Mintea cuprinde si "inima". Umblii si practici, inveti si transmiti, toate cu un scop, ... altfel degeaba. Doar sa treaca vremea nu e scop, e consecinta.
Iar pe final de gand, nu uita ca drumetul n-are sezon mort.
Fiecare sezon are farmecul sau si in toate anotimpurile sunt multe de facut si foarte multe lucruri frumoase de vazut si invatat.

nu-s doua la fel


Din vai adanci si zone cu desis, locuri nu usor de ajuns, a venit lingura asta din salcie capreasca.
Putini stiu insa cum arata si unde creste salcia asta. Asa ca in ultima vreme am scris un pic mai des de ea, ca am si folosit-o mai des.
Ea urca mult. Am gasit-o pe dealuri si munti, pana la 1400 m altitudine.
Despre salcie (salix) ti-am zis ca-s peste 300 de specii (ei zic vreo 350) ce se ascund sub aceasta denumire, o mare familie.
Unele nu seamana deloc cu altele.
Uite cum am cunoscut salcia capreasca .
Is ceva ani de cand am vazut copacul, dar nu stiam ce ii. Ii povesteam si lu Cristi ca-i un arbore cu frunze ce seamana cu alea de mar, cu lemnul mai taricel (comparatia o faceam cu plopul, teiul, salcia plangatoare - salix babylonica) si de o culoare faina, da nu stiu cum ii zice.
Apoi am zis sa intrebam batranii.
Evident ca intrebam pe oricare din ciobanii cu care ma intalneam.
Intr-o zi am prins sfatul. Erau cred vreo 3 tolaniti pe iarba si se facea ca stateau in imediata apropiere a unui astfel de copac.
Si-l inteb pe unu , domle, da ce pom ii asta ?
Da el - " care, ala ? Ii salca "
Salca ?!!!, intreb io, pai salca ii moale si are altfel frunzele, ... cunosteam cateva specii, dar pe asta nu.
Cristi se informeaza si a2a zi imi zice ca-i vorba de salix caprea. No, las ca-i bun, deci ziceau bine ciobanii.
Mai tarziu am cunoscut si alte speci asemanatoare cu salcia capreasca.


Revin un pic la lingura asta.
Are culoare faina si e bine finisata. Nu-i prea adanca dar nici prea deschisa. Are forma usor undulata si are si husa ei din piele sa o poti lua oriunde.
Cum fiecare lingura are o poveste a ei si este deosebita de oricare alta, asa si asta este unica si nu vei mai vedea alta asa nici inainte si nici dupa ea .