luni, 30 aprilie 2012

pofta de viata, pofta de natura


Este o diferenta evidenta . Tie iti place sa iesi pentru atmosfera ce se creaza in grup. Iar daca ceilalti nu iasa si merg la un fotbal, tu te simti bine si acolo.
E clara treaba, iti plac oamenii, mie natura. Tu mergi acolo unde sunt oamenii chiar daca ei nu merg si in natura. Iar eu ies in natura chiar daca ceilalti nu.
La mine iesitu in natura e o "hrana". ( amu daca cititi si voi, nu va faceti griji, ca aici purtam o discutie cu unu anume, nu-i ceva general)
In muntii, mai exact munceii Aninei am vrut cu nerabdare sa umblu. Primavara este cel mai potrivit pentru ca nu-s balariile chiar asa mari si totusi e verdeata si caldura suficienta.
Incep de la Crivina pe Minis in sus pana la izvoare, apoi apuc un picior de deal si de acolo padurea-i a mea. Nu mai is drumuri si poteci ci padure asa cum traba.
Am zis prima zi sa bag coama asta pana la Potoc si apoi sa intru in Nerei. Aici discutam de Dealurile Oravitei, care mai si depasesc 1000 m .
Incep tura la amiaza asa ca tre sa recuperez.
Pe o fata de deal am vazut prapad. E poza de mai sus. Fagii praf, de la vanturi si zapezi.
Dar nu trece mult si intru la verdeata.
Daca in munte esti obisnuit sa vezi alti munti in departare si sa cuprinzi zarile, aici o sa te incerce si senzatii de claustrofobie si nerabdare. Ori iti place sa boschetaresti ori nu te bagi.
Amu io poza am facut-o intr-o zona curata, ca altfel nu s-ar fi distins nimic in inbulzeala.
Muntele mic si greu penetrabil este de multe ori mai solicitatnt decat muntele mare.
Dar nu ies ca sa imi fie greu sau usor, ci sa vad ce n-am vazut inca. E drept ca pe langa asta sunt multe beneficii. Piciorul se obisnuieste cu terenul instabil, ochiul invata sa vada rapid si mintea sa aleaga variante bune.
Si gasesc ca-i bun sa umblu pe unde nu s-a umblat cine stie de cand, sa gasesc vizuini si pesteri de tot felu.
Traversez si intru in M. Aninei unde urc o vreme pe langa un parau .
Noaptea nu aleg prea multe.
Sus pe stanga, nu prea departe de parau intre doi arbori leg sforile.
"Camera"-i gata aranjata.
Am tras sete azi, dar nu-i ceva nou. Pe muntii astia de fiecare data e foarte cald, umblu zdravan si trag sete.
Auzul s-a ascutit ca lama. Am distins in sunet de vant, insecte si pasari, stropii ce se prelingeau pe o stanca de la buna distanta de mine si intre copaci si vegetatie densa.
In tabara insa ii lux. Focul pentru gatit, apa pentru spalat si baut, hamacul pentru dormit, cerul pentru admirat si vocile noptii pentru meditat.
Soarecii astia is din cale afara de multi si de tupeisti. Faceau tumbe langa mine si sareau in sus prin frunzis ca bezmeticii . Eh, is copii si ei.
Zgomote de pasi aud la cina. Dinastea cu patru picioare, or fi caprioare .
Adorm ca un copil obosit si somnul imi este adanc si netulburat.
Paraul e limpede ... "ca cristalul" parca nu-mi place sa zic, asa ca am zic ca-i lipede ca el insusi, ca paraiele astea is cele mai faine.
Parca ti-am mai zis ca apele din zona de deal sunt de departe cele mai bune de baut. La munte parca bei apa de ploaie, iar la campie, ... la campie oricum nu merg.
Pun apa la fiert si merg la spalat.
Desi apa la ochi pare foarte curata, totusi n-am uitat ce au facut mistretii pe dreapta cum veneam cu paraul ala (si-au facut club - au scurmat si au facut numa namoale cu amestec de fecale si urina, cum ii place porcului).
Asa ca apa de baut o tratez. Pentru ceai si gatit apa fiarta, iar pentru umblatura si hidratarea de dupa pastila de dezinfectare. Nu fac asa decat cu apele pe care le banuiesc .
Deci inafara de izvoarele pe care le vezi tu ca iasa din pamant, as zice ca-i mai sigur sa nu risti (decat daca n-ai absolut nici o alternativa).
Stiu, ca multi mi-au zis ca ei beau apa de oriunde si n-au probleme. Dar probabil is prea tineri sau or iesit prea rar sa inteleaga cum e sa ramai singur pe undeva cu diaree  si vomitaturi, deshidratat si epuizat. Cu bacteriile astea nasoale nu-i de gluma.
Iti spuneam de spalat si de alternativa la servetele umede.
Ma, pai ii mare narozie sa meri la padure si in loc sa te speli sanatos,tu sa te freci aiurea cu un pic de alcool si sa zici ca esti curat.
De regula dupa cate o zi de umblat prin praf, mizerii si transpiratii pielea nu prea mai are cum sa respire.
Si pe langa placerea ca ti se lipseste la mana cand o indoi si la gat le fel, din cauza sarurilor de pe piele cand e soare ti prea cald , iar dimineta si seara ti prea rece. Se strica si echilibrul termic si afecteaza si confortul la dormit (in consecinta nici nu te refaci cum trebuie).
Asa ca ori de cate ori am ocazia si in orice munte merg si am o apa, ma spal complet, vorba lu Coco - "la soricu limpede"   :)) .
Sa vezi numa ce fain te simti dupaia si mai ales picioarele dupa ce au fiert in papuci, sa le racoresti un pic.
Dimineata, pe maini si pe fata e suficient.
Vezi ca-i in panta si n-ai treaba. Asta-i fain la hamac, ca poti sa-l montezi oriunde ai doi arbori la distanta porivita (si in padure cam ai).
Dimineata, inainte sa cobor din hamac, chiar cand ma incaltam, caprioara coboara in treaba ei la apa fara sa banuiasca ca nu-i singura.
Ma uit la ea o vreme, dupa care incercand sa-i fac o poza m-a vazut si a fugit.
Peste o ora un caprior coboara. La asta imi vad de treaba si nu mai incerc sa-i fac poze, ca am observat ca nu le place. Si paste linistit iar eu imi vad de ale mele. Desi la mica distanta totusi ma observa, probabil ca nu se asteapta la nimeni pacolo.
Asa arata padurea cu arbori mari unde inca nu s-a taiat.
De aici mi-am dat seama ca pe vremuri padurile din tara noastra erau impresionante si totodata mai usor de parcurs.
Arborii maturi au coroana bogata si au suficienta distanta intre ei, iar la baza lor este mult mai curat pentru ca e umbra si restu n-au destula lumina sa se dezvolte.
In schimb padurile astea de puieti si amestec de tot felul sunt criminale. Printre ele cresc toate buruienile, spinii si lastarii.
Eh, fiecare are cate ceva fain. Insa paduri cu arbori batrani, de sute de ani sunt pe cale de disparitie ( cre ca in Europa, nu doar la noi).
De fapt as putea spune nici la noi inafara de cateva parcele nu mai gasesti asa ceva. Poate ai sa zici e normal asa, o fi, dar asta tot nu-mi alina sentimentul ala oareum  de tristete, a vremurilor trecute cand omul nu avea cu ce taia prea multi fagi  si mai mult umbla printre ei.
E drept ca pe vremuri si oamenii era mult mai putini si in padure te mancau lupii si ursii la propriu, nu la figurat ca-n zi de azi.
Asa ca n-as putea spune ca sunt suparat ca nu m-au spart lupii noaptea trecuta. Cumva e bine.
A 2 a zi bag una mai lunga, mai abrupta si mai imboschetarila. Intru in Muntii Aninei.
Aici varfurile depasesc cu putin 1130 m.
Nu-ti dai seama ca esti la munte decat acasa cand te uiti pe harta, desi daca te gandesti cat ai de urcat si nu putine sunt pasajele in care pui si mana, parca banui ceva.
Sus, la peste 1000 m inca e inceput de primavara. Nu doar arborii sunt fara frunze, dar nici pe jos inca n-au crescut plantele.
Si pe aici am vazut o caprioara si un caprior la interval de vreo 3 varfuri si o ora jumate parca.
Varfurile, cum sunt varfurile astea ? Vali stie. E tot o creasta bolovanoasa si cu arbori tineri si ingramaditi. Pe alocuri tre sa-ti faci loc cu maceta sa patrunzi.
Soarele e tare azi si te stoarce de vlaga. Inaintarea e lenta. Nu poti grabi pasul, ca pe de o parte iti rupi gleznele intre bolovani si te infigi in grengi si pe de alta parte n-ai loc de vegetatie sa te grabesti. Atentie si la ochi.
In zonele alea nu prea fac poze. Dar vezi aici din tura trecuta (chiar daca e alta coama, e asemanator).
Din varfuri, cam asta se poate vedea. Paduri de amestec cat cuprinde.
A suflat vant tare azi si paici pe cleanturi si l-am simtit mai real. Una-i in creste golase cand n-are ce fagi sa-ti pice in cap si alta-i in paduri cand vezi ca in fata ta una de cateva zeci de kg se infige jumat' de metru in pamant.
Dupa destule urcari si coborari ajung iarasi la desis si verdeata.
Oricum, cred ca aici e cea mai multa leurda din sistemul nostru solar.
Asa ca ideea, ti-am pus imaginea sa-ti dai seama ca n-ai cum sa vezi bolovanii ascutiti si gaurile dintre ei si nici crengile si bustenii de sub verdeturi. Cu toate astea ai destul de mers si nu-ti permiti sa o lalai ca altfel in loc de o zi iesi din padure in 2-3.
Amu stii cum ii si cu muntele asta, e ca si cu muntii in general
Pentru cine vrea sa-i urce si sa-i vada se gasesc o mie de motive sa o faca. Iar cine nu vrea, va gasi o mie de scuze sau motive (argumente) sa nu.
Daca tot e sa ai motive, te sfatuiesc sa-ti gasesti motive sa urci, ... nu sa nu.
Io merg ca sa vad, sa fiu acolo. Nu ca sa fac miscare, nu pentru sport si sanatate, desi nu-s rele nici alea, dar pentru alea misc in fiecare zi toata saptamana.
La munte merg ca sa vad de sus, sa am o privire de ansamblu a cat mai mult din ceea ce numesc minunea creatiei a carei parte sunt(em).
Din creste cand intind mana apuc cerul.
Iar in paduri dese, in care uneori nu vezi in fata decat cativa metrii, mereu ma bucur de suprizele ce ma asteapta. Aici invat alt tip de rabdare decat la munte.
Muntele golas il vezi ca-i mare si esti nerabdator sa ajungi sus. Insa in paduri e ingramadeala si uneori esti nerabdator sa iesi la luminis.
E mai usor in ambele cazuri daca te bucuri de calatorie decat daca astepti cu nerabdare finalul ei.
Si nu exista tura din care sa nu ai de invatat.
Cum e cu orientarea poate ai sa intrebi, daca iti amintesti. E aspru. Eu merg pe principiu ca in vreo 2 zile pot strabate fara mari probleme orice zona impadurita sau muntoasa din tara (ma refer pana la prima localitate in care gasesc un tren sau autobuz).
Pornind de la treaba asta gandul ratacirii aproape dispare. Mai plec si fara scule de orientare ca sa exersez simturile.
Dar daca vreau sa parcurg un traseu anume (ma refer la zone nemarcate si/sau neumblate ) iau harta, busola sau gps.
De la alergari am invatat ca acolo unde incap si pot urca imi pot face drum. Practic la umblat e si mai usor decat la alergat si se poate umbla aproape peste tot., doar ca uneori se inainteaza mai incet.
Ma duc sa gat lingura aia.

miercuri, 25 aprilie 2012

eroarea si oroarea

Treaba e cam asa.
Vezi peisajul doar pe monitor. Uneori le mai schimbi ca te plictisesti de acelasi si cam la asta se rezuma totul.
Natural, curat, pur, sunt deja termeni deveniti straini pentru multi si totodata utilizati complet nepotrivit.
Chiar in timp ce-ti scriam mi-a venit un gand.
"Sufletul ti-e franjuri, dar tu iti faci probleme de riduri . "

Cu alte cuvinte atata te faci ca ai grija de "ambalajul" asta (trupul tau) imbracandu-l si parfumandu-te, dar realitatea e ca-l neglijezi complet si pe ala.
Ignoranta pentru aproape orice atinge cote inalte (nu zic alarmante ca nu-mi place, vorba asta e prea des folosita la tv   :)) ).

Te uiti la astia mici ca-s saracii cu probleme de la cateva luni la cativa anisori. Chiar imi zicea mama, ca vin la fizioterapie o groaza de copii mici cu probleme de coloana si picioare. De unde ? Habar n-am. Dar in orice caz din ce is afecatati de mediu, ii mai si imbolnavesti prin proastele tale obiceiuri.
Chiar daca poza de sus pare "un pic" exagerata nu e departe de realitate. Amu nu zic ca ala micu din burta vorbeste la mobil , dar in mod sigur la gradinita deja are.
Ca doar tre sa stii de el, nu, ca-i copilul tau ! Radiatii, ... o prostie, nu mai exista asa ceva !!! O prostie e faptul ca esti incuiat . Imi cer scuze daca careva se simte jignit, nu asta urmaresc, ci mai de graba fa bine si realizeaza ca nu suntem dusmani ci  facem parte din aceeasi "barca" ce pluteste in deriva lovindu-se in orice obstocol fara nici o sansa de a-l evita .
De ce vrei sa pui proteze la membre sanatoase ??? De ce esti asa narod si in loc sa fi rational din timp, exagerezi cand cu una cand cu alta ?
Sa fiu mai explicit. Uite narozia. Unul nu se poate ridica de pe scaun ca are asa dureri de genunchi din cauza greutatii peste masura pe care a "dobandit-o", in vreme ce altul efectiv nu se poate ridica pe jos (din praf) de foame. Diferenta e ca primul din prostia sa a ajuns asa, in vreme al 2 lea este o consecinta a proastei administrari si a lacomiei unora.
Intai mananci necontrolat din simplu motiv ca e bun la gust, e asa de variat, esti si deprimat sau poate plicisit si ce-ar fi sa incerci si una si alta.
Si faci din ceva ce trebuia sa fie hrana ceva daunator. Si mai intrebi de ce zic ca ai bai la cap ?
Nu-ti fa griji, si eu le am pe ale mele (narozii).
Vrei atata confort, dar pe de alta parte te frustreaza si faptul ca organismul te lasa incet incet.
Pai ma, e simplu. Trupul e ca o uzina care daca functioneaza se regenereaza. In schimb daca sta, ajunge la faliment. Muschii daca stau "dispar" si le ia locul slana.
Refacerea celulara devine din ce in ce mai lenta, schimburile la nivel celular au de suferit. Sistemul imunitar se duce de rapa. Apoi mergi cu plasa sa o umplii de la farmacii, ca normal , ai picat in plasa lu hotii astia de fac industrie din pastile.
Nu-l mai lasi pe al mic sa se suie in pom ca nu cumva sa cada !Nu-l mai lasi nici sa se joace cu copii la teren ca poate i se intampla ceva rau.
In plus ii dai tampeniile alea de jocuri sa stea aiurea ore si ore si il lasi la televizor, ba mai rau ii dai si telecomanda.Apai nu-ti fa griji ca primeste el "educatie" destula de acolo.
Nu stii ca daca la varsta asta nu misca se anchilozeaza ?
Il lasi sa manance toate prostiile, ca si tu le mananci, injuri de fata cu el pe altii si fumezi langa el, apoi mai ai pretentia sa faca el altfel (sau mai rau, n-ai nici pretentia macar).
Copilu saracu ii material de calitate, dar produsul tu il prelucrezi. Ar trebui sa fi atat de atent cu el ca si cum ai ceva cu care nu-ti permiti sa dai rateuri (ca asa si e).
Revin si zic. Nu pune o "proteza la un membru sanatos" ci intareste-l.
Daca esti incult fa tot posibilul sa te cultivi. Daca esti slab, intareste-te. Daca esti violent, nu mai fi ci din contra.. Daca esti sedentar ridica-te si fi activ.
Si daca esti ignorant, nu mai fi ca asta afecteaza atat pe tine cat si pe cei din jurul tau. Nu conteaza ce bai ai, ca toti avem. Singurul lucru care conteaza este sa recunosti baiul si sa iei atitudine sa schimbi situatia.
Nu te mai da prea batran pentru schimbari.
Daca un singur deget poti misca , fa ceva util cu el (amu ceva util nu inseamna sa-l arati cuiva, ... in semn de injuratura  :)) , aia nu se face).
Daca acum iti cedeaza vointa nu mai faci nuimic.
Baga-ti mintile in cap si pricepe ca cele mai multe treburi is niste prostii. Nu exista complexe de inferioritate. Toate devin reale doar pentru tine si doar daca le permiti. Nu esti nici mai fraier , nici mai slab. Astea nu-s decat niste scuze pe care le invoci de lene sa iei atitudine.

Nu te mai multumi cu pozele facute de altii. Iesi singur si miroase floarea. Dute de te plimba cu talpile goale,dimineata in poiana udata de roua . Mai lasa prostiile alea de fineturi inutile. Daca iesi in natura nu fi "taran". Nu mai folosi servetele umede cand ai apa curata din paraie ca sa te speli. Ca am vazut ce faci. Toata poteca ii plina de servetele narozesti, doze de bere si pachete goale de tigari, pungi de cipsuri si alte narozii. Poti sa faci mai mult de atat, poti fi mai bun. Insa numai daca alegi asta.
Se intampla lucruri stranii.
Cand eram mici, ne jucam afara. Cu mingi de toate felurile, bate, pietre, tevi cu cornete, prastii, cauciucuri, etc.
E drept ca nu stiam sa rezolvam prea bine ecuatii la 7-8 ani si nici 3 limbi straine nu stiam (nici acu nu stiu :)) , ... desi n-ar strica ) dar in mod sigur eram mai sanatosi si mai putin frustrati.
Pai daca amu cat ii mic copilu nu se joaca, atunci cand ?
Daca amu cat ii mic nu invata sa inoate, sa alerge, ca mearga pe bicicleta, sa urce in pom, sa salute respectuos, sa te asculte pe tine, cand ii mare crezi ca o sa le invete singur ?
Mai meri la padure si scoate-l si pe el si luati si catelu.
Nu scoti bani din asta ? Asa ma intreaba cate unu in timp ce trec prin vreun sat sau la astia cu lemnu :
- ma, dar pe tine te plateste cineva sa alergi  ??!!!!!
:)) , pai ce sa le mai zic, le zic - nu, io platesc sa fac treaba asta .
Atata de narozi suntem , incat nu ne mai gandim la nimic decat sa facem banii, care evident nu ne vor ajunge si evident ne va lua toata vremea sa ii facem.
Investitia in nimic se cheama risipa.
Revin la esenta.
Unii fac totul doar pentru trup (altii nici pentru ala), putini pentru intelect si mult mai putini pentru spirit.
Suntem rataciti si debusolati in propria gradina.
Daca poti face ceva pentru tine si altii, nu amana si nu astepta sa vina altii sa faca.
Mai las-o moale cu imaginea ! Ca prea te-or fraierit astia de la televizor. Si asta doar ca sa iti vanda niste tampenii de produse ce te scot de-a dreptul ridicol in final .
Is cativa care depind de vreo imagine, in urma carora le vine banul, dar la modul general o imagine nu o cladesti facandu-ti parul cum isi fac toti acum, razandu-ti parul de pe picioare, smulgand sprancenele si luand niste haine care n-au nimic de-a face cu confortul. Imaginea o cladesti prin atitudine si punand mintea si mana la contributie.
De ce te multumesti sa fi marioneta cuiva care iti dicteaza periodic cum sa te imbraci, vorbesti, mananci, umblii, traiesti ? Ai si tu minte , foloseste-o !
Apoi pentru cei ce ati trecut deja de varsta tineretii, dar nu numai, 
inchei spunand:
"Sufetul ti-e franjuri dar tu iti faci griji de riduri   "

vineri, 20 aprilie 2012

un pic mai mare

 Din lemn de cires am facut-o si e cea de jos. E mai mare un pic decat restul lingurilor medii.
Cum s-ar zice, e pentru un om mai mare sau pentru unul mai flamand.

Are forma simpla si buna de mancat.
Dar imi mai zice cate unul - "nu stiu daca ai observat dar lingurile tale cam seamana" ... :))
Pai seamana, i-am zis, ca io le fac pe toate, nu iau colaboratori diferiti =)) .
E un stil si asta, daca te gandesti, fiecare mester poate sa aiba cate ceva caracteristic, dupa care il poti recunoaste in ceea ce face.
Lingura si cutitul de padure.
Si mai am una dinaia mare de mestecat in oala, tot din lemn de cires, dar tre sa vad cand apuc so gat.

duminică, 15 aprilie 2012

natural si supranatural


Verdele crud este caracteristic padurii zilele astea.

O ploaie marunta cade peste pamantul deja imbibat. Muschiului ii place, iar vaile vorbesc cu glasuri de izvoare.
Ma uit in sus si vad stejarul infrunzind pe fond de cer noros.
Nu doar mie imi place padurea pe vreme umeda, vad ca si ei ii place sau cel putin asa vreau eu sa cred.

Sa vad cum se ridica aburul, cum ceata pe de alta parte invaluie coama dealului, stropi marunti se leaga si grei cand sunt, la pamant atrasi se prabusesc.

Baltoacele sunt pline cu mormoloci si broaste, serpi si insecte. Pe fundul lor e mal si frunze putrede.
Si imi aduc aminte ca in a 2 a jumatate a verii cu siguranta ca va fi arid si prafos.
Cand voi alerga , piciorul va starni un mic nor de praf la fiecare pas, dar zilele astea voi pasi pe o "patura" moale alunecoasa si lipicioasa.
Fiecare moment isi are farmecul. Iar frumusetea consta tocmai in diversitate.

In curand vine vremea turelor la padure, la mesterit si umblat. Cu hamac si maceta poti ajunge mai departe si vedea mai multe.
O cura cu natura face mult bine mintii, dar si trupului.
Doi oameni umbla in aceleasi locuri, poate si in acelasi timp. Unul vede si se simte bine, umbla si ii place. Altu vede dar nu pricepe, nu-i place si bombane.
Aceeasi treaba, doua moduri diferite de raportare.
Ploua si pamantul uscat capata apa, iar copacul infloreste si frunzulite fragede ii da.
Din nou is doi oameni. Unul se bucura de ploaie, altu se plange. Ambii sunt uzi. Unul simte aerul atat de proaspat si vede stropii asa de limpezi. Celalalt nu vede decat noroiul de pe bocanci si mereu il deranjeaza stropii grei ce-i cad pe cap.
Doi oameni, aceeasi situatie, dar moduri de raportare complet diferite.
La sfarsit totul se rezuma la modul in care te raportezi la orice .
Nu exista o situatie care sa te dezantajeze, decat daca tu alegi prin modul in care te raportezi (la ea) sa iti creezi neplaceri.
Daca din toate nu invatam sa alegem, ... nu invatam nimic. Daca inca mai crezi ca evitand alegerile, amanadu-le rezolvi ceva, te inseli.
In realitate ai si ales deja, ... ai ales gresit.
Poate ploua si maine, ieri a plouat. Si ma gandesc ca-i bun sa ne bucuram de lucrurile care sunt , asa cum sunt si atunci cand sunt. Mai cu seama ca nu le putem schimba, dar si pentru ca mai incolo le vom duce durul.
Sunt insa si lucruri ce le putem schimba, dar din pacate pentru alea nu ne ingrijoram, ci doar pentru cele asupra carora nu avem nici o putere.
Atitudinea se poate schimba, dar numarul anilor nu.
Sa vad cu lingurile astea, ca mi-au ramas restante cateva.

de sarbatoare

Si ma gandesc acum cand oamenii isi ureaza unii altora de bine, sa pun pe foaie gandul si urarea mea pentru tine.
Stiu ca obiceiul ! ne-a invatat sa initiem cuvintele - " Hristos a inviat" sau sa raspundem cu - "Adevarat a inviat" .
Si an de an ma gandesc cati din cei ce afirma o fac doar din automatism si cati din interiorul cugetului.
Crezi tu oare ca a inviat si e viu acuma? Daca da, cum se face ca in secunda doi esti alt om si faci ce fac oricare altii care n-au nici o treaba cu asta ? Cum se face ca in felul tau de vietuire nu se reflecta nicicum treaba asta decat de sarbatori si doar verbal ?
Daca e asa si tu crezi, cum se poate ca tu sa traiesti in continuare dezamagit si neznadajduit ? De unde starile astea de depresie si neliniste ?
N-ar trebui oare ca buzele noastre sa rosteasca ce cugetul nostru le dicteaza ?
Sunt intrebarile pe care foarte putini le vor digera si cu atat mai putini vor cauta sa-si schimbe atitudinea fata de cuvintele ce le rostesc.
Pe lume n-ai multe treburi care sa fie ale tale. Dar vorba, cuvantul ce-l rostesti cam este.
Asa ca si eu va doresc in prag de sarbatoare ca Dumnezeu in care poate nu credeti, dar crede El in voi (vorba inteleptului), sa va lumineze si sa va incalzeasca "inimile" in orice clipa din aceasta traire efemera, nu doar in zilele de sarbatoare.
Hristos a inviat, cu multa vreme in urma si este viu.

miercuri, 11 aprilie 2012

rosiatica ca lemnul de cires

Pentru ca din lemn de cires si este.
Am inceput-o de ceva vreme dar abia ieri am apucat sa o finisez.
Constructie simpla si eficienta, lingura ce asteapta a fi folosita.

Ii frunza mica si mi s-a facut dor de o tura de cateva zile la padure. Acum izvoarele curg la putere maxima si paraiele sunt umflate. Fire de iarba frageda si pomi infloriti.
Haida !

lingura patata

Mesteacan

Lingura de mesteacan

Lingura ta de mesteacan

Lingura ta din lemn de mesteacan argintiu cu husa ei din piele.


Lingura de mesteacan buna de mancat.

duminică, 8 aprilie 2012

alergand nu aler-gand


Am zis sa iti ofer o felie din ce inseamna alergarea la padure.
Si incep cu inceputul.
Stiu ca (asa am auzit) omul cica ar avea nevoie de vreo motivatie anume sa alerge.
Ei bine pentru mine alergarea la padure e o motivatie in sine, una pentru a trai.
Percep alergarea in natura ca fiind o calatorie mistica. Cand ma gandesc la cate-o alergare dinasta mai deosebita incepe sa-mi bata inima mai tare si sa vizualizez si un zambet imi apare .
Imi aduc aminte de un termen pe care-l folosea Luci , ia auzi : " asta-i o tura monumentala" !! :)) , asa zicea de cate una care i se parea lui mai aspra.(mi dor sa mai alergam impreuna)
Pe scurt stii cum e alergarea in natura pentru mine, cam cum iti place tie sa mananci felul de mancare preferat, sa petreci timp cu cei dragi tie, sa faci ce-ti place tie mai mult, etc , toate astea la patrat (sau poate la cub) :)) .
Asa ca am sa-ti ofer o felie intreaga azi, nu doar frisca cum poate te-ai obisnuit.
Ca sa fie cat mai reala treaba am sa vin cu detalii.
Vremea nu era deloc pe inceputul zilei ca-n poza de sus.
Nu m-am mai trezit de dimineata ca m-am culcat tarziu. M-am pus sa mesteresc la pieile alea de foca, sa ingineresc o prindere fata .
Noaptea am auzit ca o plouat.
Am mers cu Flavius sa luam cate ceva scule si ma tot batea un gand. Unul de alergare.
Dar parca statea sa ploua.
Insa dorinta era mai mare decat ratiunea. Daca am vazut ca am si sustinerea Tatalui meu, am decis in graba si am tasnit (asa am "auzit" in sinea mea ca-i bun sa ies).
Insa autocarul plecase de numa 7 minute. Am ajuns cam tarziu (oricum n-am stiut ora la care pleaca).
Pe la vreo 14:30 prind o masina pana la Anina.
Aha. Amu poa sa fie si ploi, ca pana acasa tot in alergare ii dau.
Traseu pe padure integral, fara betoane nebunesti, dar cu urcari si coborari.
Noroaie cum ii sade bine codrului, pietre, crengi, frunze, baltoace si paraie, peste si prin toate treceam cu piciorul .
Dupa numa doi km eram ud la picioare.

Era de vis.
La inceput m-am incalzit pe un vant destul de aspru.
Insa pe masura ce alergam cerul a inceput sa se deschida, vantul sa se linisteasca.
Alergarea era ceva ca respiratia, reflexa. Traim in alergare. Nu depuneam efort cum nu depuneam efort nici sa privesc.
Treceam peste si prin paraie umflate de topirea zapezii. Saream peste busteni si faceam slalom printre balti.
Zapada s-a cam dus si a lasat in urma balti uneori de neocolit, noroie pe tot traseul si paraie ce curgeau de-a latul si chiar lungul potecii.
Am prins totusi si zapada pana la glezne in doua curbe mai umbrite.
Deodata trei caprioare in dreapta, au luat-o in sus.
Si mi-am adus aminte ce zicea Sebi. Ca cica el o vazut caprioare, dar in padurile noastre erau dinalea batrane, ca aveau parul alb. No, dar i-am zis ca ala nu era capul, ci i-au intors fundul :)) .
In alergarile astea, daca nu-ti cari apa nu bei si daca nu bei, nu vei putea alerga prea mult.
Cu mancarea e mai complicat. Organismul e supus la suficient efort si asa deci sigur nu va putea digera painea cu untura, ceapa si carnati bine afumati.
O glucoza si vreo banana e mancarea.
Asa si cu restu lucrurilor, ce nu cari nu ai si daca ai nevoie ai incurcat-o. In medie rucsacul meu de ture lungi are 5-6 kg. Pentru unii e greu, pentru altii nu. Adevaru-i ca nu-l mai simt in spate.
Stii ce-mi place la turele astea? Ca desi sunt lungi, nu trec de 2 ori prin acelasi loc. E o calatorie autentica.
Si e una care in mers nu prea o acoperi intr-o zi.
N-am vazut nici un om in 50 km si a fost bine.
Urcari dinastea de cate 4-5 sau mai multi km dupa care veneau direct coborari. Pe prima se contracta tendoanele si pe a 2 a numa bine incepi sa le simti.
E o smecherie si aici. Eu tehnica am invatat-o suferind. Profesor n-am avut niciodata , ca nu-s sportiv.
Aici n-ai voie sa indrepti piciorul complet si nici sa pasesti pe calcai, astea doua sunt de baza, mai sunt si altele.
Miscarea bratelor e naturala si nu fortata iar pasii se succed exact cum ar curge o apa mai lina. Fara tropaieli si fara socuri.
Viteza de croaziera iar respiratia se face pe nas.
Daca mergi singur si bagi ture lungi in teren in care stii ca n-ai voie sa patesti nimic, tre sa fi ori foarte tare psihic ori senil (cazul meu).
Zic asta pentru a eu uit de fiecare data turele grele si-mi aduc aminte doar de ce mi-a placut. In plus si in timp ce alerg nu ma gandesc nici o clipa ca n-as putea alerga pana la capat (ca nu am alta solutie sa ajung acasa).
Vad din miscare cum se umple padurea incet incet de flori si copaci cu frunzulite fragede.
Iti ziceam ca alergarea e mistica pentru mine si este. Aici aud doar vocea pe care aleg sa o ascult.
Am o linie directa cu Creatorul a tot ce ma inconjoara si nu ezit sa o folosesc.
Sunt si eu acolo ceva mic , care misca pentru o vreme, o farama din ce inseamna intregul.
Misc cat am suflare, dar o fac cu placere.

In plus deosebirea majora intre alergarea in padure si alergarile pe asfalt e ca aici nu pui pe pilot automat ca mori. Cazi in rape, iti rupi picioarele sau capul in busteni si pietre.
Apoi iti mai ziceam ca dupa primii 2 km eram deja ud la picioare.
Dar nu ti-am zis ca in graba am luat sosetele groase de iarna.
Si tot ce intra ramanea absorbit in ele.
Dupa numa 30-32 km am inceput sa simt la degetele mici ceva.
Ca dupa km 40 si ceva sa ma jeneze tare (si cand io zic, nu-i o chestie de moft).

Ei, ce sa fie, niste prostii de besici la pernitele degetelor mici care erau murate.
Nu stau pe ganduri si musc pielea groasa ca la curea, iar zeama curge. Vreau sa repet procesul si la dreptul cand deodata se blocheaza la abdomen o smecherie dinaia (din alea 6 sau cate or fi ca nu le-am numarat niciodata).
Si ii zic, ma stai asa. A cui esti tu ma ? pai tu te impotrivesti la ai tai, suntem o echipa !
O inteles imediat si so linistit.
Musc besica, incalt papucu si pornesc.
Primii pasi au fost criminali, inteapa mult mai tare ca inainte.
Eii, atunci am zis stai asa, ca te fac psihologic. Si l-am facut. Am intrerup legatura dintre degete si cap si ultimii 12-14 km n-am mai avut nici o treaba.
Amu stii cum ii , timpii cand alergi singur si iti cari tot, iti calculezi singur si ti cont de fiecare detaliu, sunt diferiti de timpii cand singura grija e alergarea.
Amu o sa ma adresez lu astia de concureaza.
Cand alergi singur si bagi si trasee care nu stii exact cat o sa dureze si nici unde te duc si te scot va trebui sa nu alergi niciodata cu mai mult de 80% din capacitate, ca sa mai ramai cu energie pentru atunci cand ii bai.
E o treaba de bun simt de care tre sa tii cont.
N-ai voie sa te epuizezi orice ar fi, ca nu te scoate nimeni de acolo. Tre sa dozezi energia cu cap ca sa ajungi acasa. In plus tre sa te bucuri de fiecare clipa, nu doar de prima jumatate de ora.
Alta treaba e ca daca lasi ceasul sa fie stapan ai stricat tot.
Apropo de ceas, hai sa fac ce de regula nu fac si sa intru si in amanuntele astea cu timpii nebunesti.
Mai am o teorie conform careia atunci cand alerg nu accept sa ajung praf de oboseala ci merg pe principiu ascensiunilor montane. Nu ajunge sa umblii mult, rapid si bine ci tre sa ai energie sa te si gospodaresti cand ajungi sa-ti pui tabara.
Asa ca pe la km 50 stiu ca m-am uitat cat e ceaul, ca era deja spre seara si aveam 4 ore si 49 minute. La final s-au adunat 56 km.
Ideea nu-i cat am scos, ci faptul ca am mentinut un ritm constant si la deal si la vale si ca am ajuns relativ odihnit, asa incat sa pot sa-mi fac si treburile pacasa.
Asa ca idee pentru concurs pot sa scot si cu jumate de ora mai putin, ... sau chiar mai bine :)).
Dar nu ma bag inca, ci astept ture mai aspre. Cand merg, vreau ca castig detasat, nu sa ma chinui :)) .
Nu vreau ca alergarea sa fie o fortare ci o miscare naturala. E simplu, eu sunt Vasi si alerg la padure.
Ce face ala ma ? Unde se duce ? Ma, taci ma, ala e Vasi mere la alergat, ce n-ai stiut ? =))
Aiurea, glumesc, am zis le dau satisfactie si lu astia de ma tot cheama la concursuri .
N-am io nici o treaba cu concursurile nebunesti. Nici bun nu sunt si nici n-am in plan sa fiu.
Nu alerg decat o data pe saptamana, de 2 ori in cazul cel mai bun, ... hai de 3 ori in ala excelent :)) . Dar in cea mai mare parte a anului o data, ca mai fac si altele.
In ultima vreme am inceput sa prind drag de urcarile abrupte si lungi ca de ceru albatru.
Aici iti cladesti rabdarea si vointa
Intr-o zi (e cum iti ziceam) va fi ultima alergare, dar pana atunci poate va mai fi una.
Fie ca alergi, fie ca te plimbi, in natura e altceva. Uneori ma gandesc ca e si pacat sa manjim sentimentul sublim ce ne incerca in acele momente cu ambitii ieftine ce provin din tinte propuse. Totusi sunt bune si "tintele" astea, ca fixeaza o directie. Numa sa nu te acapareze mai mult decat trebuie, ca nu cumva sa-ti puna ochelari de cal si sa pierzi bufnita din dreapta (am vazut-o azi si i-am facut cu mana, ba inca mai cred si ca si ea o stiut :)) ), avenul din stanga si alte treburi faine de vazut.
Si toate astea se leaga de lingura de lemn. Cum ? Simplu, se leaga ca asa am zis io amu, habar n-am cum :)).
Gandu meu la padure azi a fost ca indianu n-avea nevoie de tehnologii nebunesti sa alerge la padure, ci doar de pereche de papuci comozi.

miercuri, 4 aprilie 2012

intre-patrundere

Mi se pare mie sau uneori sunt ca batranii carora nu le plac schimbarile, de fapt ideea de schimbare, decat atunci cand treaba merge cu adevarat rau.
Ce zic aicia e ca schimbarea e obositoare prin necesitatea unei noi acomodari, a efortului depus in perceptia cat mai amanuntita a tuturor elementelor noi.
Daca stii de la inceput ca va fi brusca parca e si mai tragic si o eviti mai mult.
Casti ochii mari si restu se micsoreaza ca nu cumva sa se observe ca esti pe langa.
Nu toate lucrurile noi sunt bune si nu tot ce a fost vechi si a functionat e mai bun ca ceva nou.
De aici poate ti se trage si problema asta cu schimbarile, ca nu esti sigur daca e mai bine sau mai rau.
Cateodata ca sa poti apuca ceva va trebui sa lasi din mana ce-ai avut ca mana sa ramana libera pentru a putea apuca acel ceva nou.
Dar intrebarea este inevitabila. Daca ai dat drumul la ce-ai avut si ce vroiai sa apuci e alunecos sau prea greu sa-l tii ?
Eh, una peste alta e si asta un exercitiu de care unii se prind mai repede altii mai tarziu, ... unii niciodata.
Deciziile necesita efort, iar efortul de genul asta deseori te oboseste mai tare decat efortul fizic (pe mine in mod sigur).

Incertitudinea este probabil cea mai viguroasa radacina a fricii. Desi ti-am mai zis despre asta totusi este un subiect cat se poate de actual.
Incertitudinea provine din necunoatere si este o consecinta a ei.
Toate sunt inlantuite si toate se intrepatrund.
Cateodata e bine sa revii la lucrurile simple pentru a limpezi cugetul .
Pe scheletul nadejdii sau al incertitudinii cladesti.
Dezbraca-te de "haina" prea grea si imbraca o "camasa" (tricou in cazu meu) mai lejera, ca vine "caldura".
In oceanul vietii plutesti o vreme. Gravitatia Pamantului atrage si prin materia vascoasa a apei.
In momentul in care miscarea inceteaza, ea (gravitatia) isi exercita forta si ca un corp inert esti atras catre locul unde se aduna toate sedimentele .
Daca ai ceva de facut nu amana prea mult ca fie ti se vor aglomera si nu mai apuci fie ... si nu mai apuci.
Valuri ne muta pe fiecare si chiar daca am crede ca navigam cu o ambarcatiune solida si performanta, totusi privit de sus plutim in deriva pe valuri mai mari decat pot sa perceapa "aparatele" noastre. E ca si atunci cand esti prea aproape de ceva imens , atat de aproape incat nu-ti mai dai seama de forma si nuante.
Ai nevoie de cineva de sus sa te ghideze, cineva care vede intreaga panorama.
Pe langa asta ai nevoie de un mijloc de comunicare eficient cu cel ce te indruma.
In sfera mentala alte ganduri vin si acopera ceea ce credeai ca e limpede si incetoseaza pana la uitare ceea ce spuneai ca-i cert.
Fa-ti curat in ganduri, nu te multumi doar cu spalatul mainilor si al fetei.

duminică, 1 aprilie 2012

scantei

Scapara cate una exact in locul in care trebuie si flacara apare.
Asta-i amnaru de padure.
I-am facut si teaca din piele sa stea comod la curea, pe partea cealalta (nu paia cu cutitu).
Amu poate unii prefera sa-l tina langa cutit si chiar in teaca lui (ca au acolo un loc special).
Mie nu-mi place si nu mi se pare comod. In plus mai schimb cutitele si uneori ies numa cu parangu si imi prinde bine amnarul in teaca lui.
Din corn de cerb dinala carpatin i-am facut maner si o felie de mesteacan dinasta finlandez.
Snuru din piele impletita il asigura la teaca si ti-l tine bine dupa deget cand il utilizezi.

Am ales bara mare ca sa tina mult. Practic exista o singura dimensiune de bara dinasta mai mare, dar aia era exagerat de grea. In plus si asta te (ma) tine vreo 5 ani (daca nu te joci aiurea cu el) daca il folosesti doar ca sa aprinzi focul. Iar daca il utilizezi doar ocazional probabil 10 ani sau toata viata.
Atat.