luni, 25 martie 2013

abundenta si lipsa

Vorbele  " Lupul şi mielul vor paşte împreună " nu mi s-au mai parut atat de ireale si departe de ceea ce traim cand i-am vazut pe astia.
Se facea ca ma intorceam de la padure zilele trecute cand un om dadea de mancare la pisici. Nimic deosebit pana acum. Dar au venit si porumbeii la ospat.
Atunci am asistat la ceva mai rar zic io, anume ca omul li se adreseaza porumbeilor "plecati ma nesimtitilor si lasati copii ( copii !!! :))  ) in pace si l-a impins asa un pic pe porumbelu care era mai aproape.
Nu doar ca nu le-a pasat porumbeilor nici de om si nici de pisici, dar au mai venit doi. Pisica aia alb cu negru ce pare sa zica "mars ma " :)) catre porumbel , s-a si speriat un pic. In rest fiecare manca linistit din gamela fiindca ca era destul pentru toti.
Mi s-a nascut in minte ideea ca atunci cand este hrana din abundenta , macelul inceteaza, pentru ca nu-si mai are sensul. Vanatoarea in regnul animal este mai rationala decat la om. Leul satul nu-l va urmari pe aborigen sa-l omoare doar de placere. Ci va prefera sa stea intins si sa leneveasca, sa digere linistit.
Foamea este poate printre cele mai justificate motive cand vine vorba de ucidere. Pradatorul dezvolta instinctul asta ca sa nu moara de foame. Cu burta plina nu-ti mai vine sa alergi si nici nu consideri ca ai pentru ce.
Aici n-am stiut cum sa ma raportez la moment, pentru ca mata mea a schioapa care o trait tare mult si o plecat sa moara numa ea stie unde, ar fi halit porumbeii si lasa laturile neatinse.
Ori porumbeii astia erau ca gainile , ori pisicile ca hamsterii, ori s-au schimbat lucrurile intre timp, comparativ cu vremurile pe care le stiam io.
Totusi zic ca hrana din abundenta i-a unit.
Si cumva ma gandesc mai de graba ca o paralalela la asta, ca la oameni, lipsa este o cauza importanta care-i mana la gesturi necugetate, iar cei care abuzeaza de resurse sunt ignoranti.

duminică, 24 martie 2013

si inca o lingura tot din stejar

Tot printre "lemnele" de care aminteam mai devreme e si lingura asta.
Ea poate sa para mai mica daca te iei dupa imagini, dar asta doar pentru ca-i lata. De fapt ii o lingura medie, ceva mai incapatoare decat restu.
Lemnu ii patat frumos si are niste nuante rare chiar si pentru stejar.
E comoda la mancat si fiind mai incapatoare (mai ales larga) vei castiga intrecerea cu astia care au cupa mai mica. Dar in ce priveste scocu din borcane, ... ai avantaje si dezavantaje. Oricum si daca se intampla sa iesim impreuna, o sa-ti dau io o lingurita cu care sa-ti scoti gem, ca daca totusi e suficient de larga gura la borcan incat sa intre asta usor, atunci golesti un sfert de burcan o data :)) .
Pe ansamblu ii robusta , dar nu-i ghiolbaneasca. Io zic ca o sa-ti placa.

sâmbătă, 23 martie 2013

kuksa din lemn de stejar

Si pentru ca a dat un pic soarele dupa ploaie si ninsoare, am zis ca-i prilej bun sa ies pe deal sa trag si cu prastia. Am luat cu mine si niste "lemne" sa le fac poza.
Printre ele e si cana asta de stejar. Io as incadra-o  ca marime, la ale medii. 
E inchisa la culoare ca lemnu al tare si vechi. Iti sta bine in mana si toarta e lunguta si rotunjoara.
Snuru din piele e de mare folos atat la folosire cat si la depozitare.
No, apoi asta am mers acasa si am mai mesterit cate ceva asa scurt, ca azi a fost zi de alergare. Pe dealu al mare so pus zapada. Inca mai pot da ture care se pot numi "de iarna", cata vreme apa e inghetata, picioarele alearga prin zapada si degetele mai dor de frig  :)) .
Ma, tre sa gusti fiecare clipa , fiecare condiment.  Io nu vorbesc sa bei otrava ( ca multi prin "a gusta" inteleg sa faca toate naroziile), ci sa treci peste bariera asta a ideilor preconcepute, ca "ah ce nasol ii, iara ii noroi mult si flescaraie ..."
Ma baiatule ! nu vorbi asa. Atat de fain ii sa alergi si sa treci prin noroaie, sa aluneci pe urcari sa fi fleasca la picioare, nasu si urechile sa-ti fie reci, dar pe ansamblu sa ai confort termic.
Esti doar in bluza de corp si cel mult vreun tricou pe sub (io il iau peste  =)) ). Te incinti pe urcari de-ti arde lubu urechii, iar sus in 3 minute te bate vantu de-ti ingheata buzele si degetele (ca am luat manusile cu degete taiate).
Ii un privilegiu sa alergi prin padurile alea si sa vezi ca si capriorul alearga. Esti si tu un pic ca el  - liber, in oarece sens.
Esti simplu, cu niste haine subtiri si mulate care tin loc de vreo piele mai groasa care noua oamenilor ne lipseste (vara ne bucuram ca ne lipseste) si deschizi palma in timp ce alergi si e goala. Te bucuri ca e goala si ca nu porti nimic dupa tine. Macar pentru cateva ore te misti altfel.
Trece un deal si vine o vale. Aluneci, derapezi, te redresezi, continui. Sari peste busteni, treci prin baltile cu pojghita firava si n-ai nicio treaba ca esti ud pana la genunchi. Talpile iti sunt calde ca acolo e miscare.
Apa? pai apa e buna. Noroiul ? pai noroiu e pamant si apa ma, iar apa sti ca e buna, ca am zis deja, cat despre pamant ala iarasi e bun ca din el cresc toate plantele.
Dar na, pentru alergari dinastea las pe alta data , ca acu numa ce-am venit si am ramas o leaca entuziasmat.

marți, 19 martie 2013

vantul ridica praful, dar tot el risipeste si norii

Iei o nuca, ii scoti miezul si lipesti cu grija coaja la loc, apoi asezi frumos nuca in cosul cu nuci. Cel care vine dupa tine ia nuca si sparge coaja, oare nu o face cu speranta ca va gasi miez ?
Oare nu dezamagirea urmeaza dupa ce constata ca inauntru e nimic in loc de sambure(/esenta/nucleu/inima) ?
Ce ai reusit sa-i dovedesti ? Ca asa sunt nucile, fara miez  ?! ... sau mai de graba ca in preajma se afla un hot ?
Viata arborelui se gaseste in samanta si doar ea germineaza si da nastere la puiete.
Desertul nu este o locatie, ci un pustiu. Termenul in sine nu arata neaparat o anume regiune, cat mai de graba faptul ca e pustiu, lipsit de viata, de apa, de resurse, este un mediu ostil vietii.
Desertul nu este doar cel fizic ci si cel mental si spiritual.
Ce folos au ochii in intuneric ? Intunericul nu este ceva, ci e doar absenta luminii.
Nu exista sa vezi bine pe intuneric, exista doar anumite specii de animale care vad mai bine decat altele in lumina foarte slaba, dar pe intuneric bezna vederea lipseste . Ea poate fi inlocuita de alte mijloace de perceptie, insa in felul acesta lumea culorilor devine inexistenta.
Pe cat de absurd suna sa investesti banii in nuci fara miez (achizitionand coji doar din placerea de a le sparge si a constata ca nu-i nimic inauntru) pe atat de ciudat este si modul in care multi din noi ne miscam prin viata fara sa incercam sa simtim/gasim/facem ceva consistent ci doar "coji" ...
Apoi ne miram de goliciunea ce ne umple "inimile" (de regula inima=minte, nu pompa/motorul care asigura circulatia sangelui).
Coaja este doar cutia, ea are rolul de a pastra, proteja, dar daca eliminam esenta lucrurilor, gandurilor, actiunilor, evenimentelor,etc, nu ne raman decat cojile care nici nu ne vor hrani in vreun fel si ne vor face si "rani in talpa".

luni, 18 martie 2013

cutit bun

E un cutit scandinav cu lama din otel carbon finlandeza (Polar). Ii foarte bun la mesterit (aici m-am entuziasmat , ca l-am comparat cu al meu cu care lucru, si na ... :)) ) si mere bine si la padure.
Zic ca-i dedicat pentru mesterit, pentru ca lama este specializata pe asa ceva, iar maneru l-am facut sa permita toate prizele de cioplit.
Din mesteacan arginitiu, dinasta de la noi ii si l-am pregatit cu multa vreme in urma.
Asta nu e de genu "butuc" sa-ti umple toata palma, pentru ca la cutitu asta nu taierea in forta cat precizia si lucru la finete le-am cautat. Desigur ca porti sa si tai in forta, dar pe langa asta ai control bun si la munca fina.
Teaca e din piele de ren, culoare neagra si il ii tot ce-i traba.
Cutitul cu tot cu teaca este foarte usor asa ca nu ai nici un motiv sa nu-l iei cu tine oriunde ai merge.
Apoi mai e si cat se poate de rezistent, mai cu seama ca lamele astea au poate cea mai lata tija (la fel si Lauri, ... ale de la Mora, Helle, Brusletto, etc is mai inguste) proportional cu latimea lamei.
Ma duc sa caut ceva frasin, sa vad daca o fi pe dealu asta vreunu cazut.

duminică, 17 martie 2013

prastia revine !!!

  Nu ca as fi luat pauza la tras pana acum ... dar am zis ca se potrivesc vorbele astea la titlu :)) .
Acu ca da soarele, ma intorc cu ideea asta si cu motivatie pentru tine.
Am tras toata iarna si nu m-am fortat, pentru ca zapada mare a fost doar cateva zile si inafara de ea cateva zile ploioase. Cum prindeam cate-o portita dadeam fuga pe deal sa trag.
Acu am zis sa revin un pic la tehnica, ca e mai usor sa mergi la tras daca ai la ce te raporta, decat sa te prinzi singur incet incep cam cum se tine si  cum se azvarle.
 In prima faza potrivesc piatra in cos
 Apoi incep sa rotesc usor si progresiv. Miscarea este doar din incheietura. Rotirea o poti face ori in lateralul tau ori deasupra capului.
Si aici depinde ce tip tinta vizezi. Spre exemplu daca e vorba de o tinta asezata pe verticala, stalp, copac, etc, atunci e mai usor (teoretic) sa o rotesti in lateralul tau si de acolo sa dai drumu pietrei. 
Insa daca ai o tinta dispusa pe orizontala , stii tu, sa stea ca bariera la calea ferata, atunci (din nou teoretic doar) este mai simplu sa o azvarli dintr-o rotire deasupra capului (plan orizontal). 
Insa daca tintele sunt mai mici (si cam asa is toate in realitate) , cel mai bine este sa dezvolti o tehnica si pe aia sa mergi pana ce capeti un pic de preczie. In timp o sa le azvarlii din toate pozitiile  ( in timp = cativa ani de practica  =))  ).
 Cand socot ca-i momentul potrivit (sa zic asa dupa cateva rotiri cand apuc sa si focalizez )
 o azvarlu printr-o miscare asa mai cu "zvac" (si evident dand drumul capatului cu nod).
 Aici are loc si o rotire din trunchi, iar miscarea de pivotare se face avand ca punct de sprijin piciorul din fata (daca vrei , poti spune ca are loc si un transfer al centrului de greutate de pe piciorul din spate pe cel din fata).
Si piatra a plecat drept spre tinta ( ... spre am spus, doar uneori in :))  ).
 Cand tragi la distanta mai mare vei avea nevoie de mai multa forta, iar atunci rotirea , azvarlirea cat si rasucirea din corp vor fi mai ample.
 Pentru diversitate (mai exact ca sa vezi ca nu doar io trag , ti l-am pus si pe Vlad.
 Multam de poze batrane . Aa, multam si lu Ciuru ;) .
Si poate ne vedem mai multi la vreo tragere primavara asta.
Daca cumva ai intrat mai recent paici si nu stii care-i treaba cu prastia, iti recomand sa te uiti si peste asta si astalalta
In rest hai pafara si scoate-i si pe aia mici ai tai (la care e cazu) .

luni, 11 martie 2013

paradoxal

Trezeste-te, ca trece "ziua" si n-ai apucat sa faci nimic.
Umbland singur beneficiez de marele avantaj ca neavand cu cine altcineva sa vorbesc, pot asculta glasul constiintei ce transmite mesaje de mai departe.
Despre fiecare om se spune ca poate auzi trei glasuri ce-i vorbesc in interiorul sau. Unul este cel a propriei sale persoane, celelalte doua nu.
In lumea in care esti mintit ca poti face ce vrei si ca autoritatea este cea care subjuga si ca libertatea fara absolut nicio constrangere presupune si abandonarea oricaror principii pe termen lung, vocea constiintei se aude tot mai stins.
Cand "cugetul" incearca sa-si faca loc, se trezeste brusc si fara avertisment cu o lovitura de contra-directa foarte bine plasata si la punct fix. Obosita si schiopatand, se ridica iarasi si cu vocea si mai inceata si mai tremuranda, constiinta parca ar vrea sa sopteasca ceva, ... dar unde sa o mai auzi in atata galagie ?!
Pradoxal e faptul ca avem minte ca sa o abandonam, ratiune sa o incalcam si credinta pe care sa o folosim pentru a nu crede.
Avem capacitatea de a percepe gusturi si mirosuri, cu toate astea fructele si legumele sunt din ce in ce mai lipsite de aroma, de ce ? pai noi le facem asa, ca suntem experti.
Parfumul atat de apreciat pe vremuri, cel natural a fost inghitit astazi de toate chimicalele nebunesti.
Si uite, cand te speli, sapunul are un parfum, samponul altu. Deodorantul pe care-l folosesti iarasi altul, balsamul de rufe alt miros. In masina duhneste a esente sintetice, servetele parfumate atat de tare miros si ele diferit. Deodorantul din incapaperi care cica acopera io stiu ce mirosuri binenteles are alt miros. De fapt a ce mirosi, mai stii ?
Si in amalgamul asta de arome inecacioase rar se mai simte vreun parfum discret si placut al vreunei flori.
Si stii ce pierdem noi aici ? Pierdem frumusetea naturala si ne desensibilizam.
Uite paradoxul. Ne facem sclavii propriilor placeri, apoi platim pe altii sa ne scape de ele (si asta doar la aia mai cu vointa, ca restu ne complacem in starea bolnavicioasa pana in ultima clipa).
In vreme ce jumate din populatia globului nu stie ce gust are ciocolata si viseaza la o farama de ceva (dupa zona - orez, grau, prumb ... etc), multi viseaza sa traiasca fara sa le fie sete, frig sau frica.
Acolo unde noi ne imbuibam si ne imbolnavim efectiv de supralimentatie, altu pur si simplu este lipsit de optiunea asta.
Si doi mor, unul de foame, altu de exces. NU veni cu argumente acum, ca e altu subiectu... si ma tem sa nu pierdem esenta.
Sa avem minte si in loc sa o folosim constructiv o folosim distructiv, asta da, este categoric un paradox.
Unul se munceste o viata intreaga si se abtine sa isi satisfaca vreo placere - el este avarul, zgarcitul fara masura, acela care se priveaza si pe sine de roada propriei munci. El aduna continu si niciodata nu i se pare ca are suficient.
Vine altu dupa el, sange din sangele lui, dar care se raporteaza exact invers. El nu a pus mana pe nimic si de cand se stie risipeste.
Nu a prins lectia cu valoarea muncii si nu cunoaste deloc efortul. De dimineata pana seara cheltuieste tot ceea ce parintele sau stramosul avar i-a lasat.
Daca e ceva ce ne scapa complet acela este simtul echilibrului.
O voce striga puternic din tine acum si aproape sari in sus de pe scan si cu repeziciune imi scrii " dar tu esti echilibrat " ???Cine esti sa imi spui toate astea ???!!!  "
Aha, deci e si pentru tine, ... ii bun   :)) . Las ca e si pentru mine, nu-ti face griji.
Insa uiti un aspect esential, anume ca dusmanul tau nu este cel care iti spune nu omora, nu fura, nu face exces, lasa-te de droguri (si in categoria asta intra enorm de multe), etc,  ci acela care te indeamna dulce sa iei doze mortale zi de zi.
Apoi le ajustezi un pic si spui " bine bine, lasa. Dar tu, le faci astea de care imi vorbesti ?"
Egoul nostru a ajuns atat de mare incat nimeni nu ne mai poate spune nimic din ceea ce ar putea sa fie in concordanta cu cel mai mare dusman pe care-l cunoastem - CONSTIINTA PROPRIE !
"Zi ce vrei, vorbeste prostii, minte-ma frumos, dar nu ma obosi cu lucruri dinastea ... ca ma deprimi" .
Ti se pare cunoscut ?
Uite paradoxul, gusturile fara gust, "zaharul" artificial, cafeaua fara cofeina, miscare statica, hainele care nu protejeaza si nici nu acopera, ajutoarele care incurca, protezele pe membre sanatoase, dragostea fara compasiune si daruire, stiinta fara cunoastere, politetea aroganta,casatoria sau mai bine zis "casatoria" fara legamant (obligatie, promisiune), judecator fara simtul dreptatii, om al legii fara frica legii, viata fara nadejde, religie fara credinta, relativ absolut, filosofie fara intelepciune, parau fara izvor si creatie fara Creator. 
Da da, stiu. Nu e creatie, ... e haos. Nu e constiinta, sunt substante si reactii ... nu suntem oameni , desi am putea deveni.
Cine ne mai invata ce este omul ? ca parintii multora din noi si educatorii nu mai stiu nici ei.
Daca imi inabus constiinta e ca si cum cu mana stanga m-as strange de gat si cu dreapta mi-as scoate un ochi.

poate ca e cea pe care o asteptai

Nu stiu daca e sau nu aia pe care o asteptai, dar asta-i cea mai recenta.
Din stejaru ala cazut am facut-o. Acolo la fata locului le pregastesc. Merg si cioplesc cateva ore. Apoi dupa vreo ora sau mai bine de la lasarea intunericului cobor.
Prin padure, deseori vad cate doi nasturi fosforescenti la o o inaltime anume de la sol si de regula ambii la acelasi nivel.
Sunt caprioarele care isi iau cina in linistea serii.
Apoi acasa, cand se mai ascunde soarele si incep sa cada precipitatii, socot ca-i vreme numa buna sa gat cate o lingura.
Asta e solida si incapatoare. Am finisat-o pana la luciu.
Si ti-am spus io cum ii cu ele. Pe unele le am in minte si le fac schita pe hartie si apoi caut lemnu potrivit.
In vreme ce la altele incep sa le cioplesc fara sa stiu exact cum iasa. Gasesc lemnu care pare sa promita si ma las un pic dus de el, ... cel putin ii dau impresia asta.

duminică, 10 martie 2013

kuksa,

Si cum ai vazut, in ultima vreme pun accentu pe fag si stejar. Desigur ca-mi fuge mintea si la frasin, dar ala mai incolo.
Acu am gatat cana asta din fag. E o kuksa medie si e potrivita, nici prea adanca , nici prea deschisa.
I-am facut toarta un pic mai lunga si la cealalta daca iasa tot asa vreau sa fie. Si ma gandesc ca-i vremea sa bem seva de la artari, mesteceni si carpeni.
Iti dai seama ce-i aia ? Sa bei licoarea pe care ti-o ofera arborele din tocmai "trupul" lui. Abia astept sa umplu o kuksa cu seva proaspata si sa beau acolo asa incet incet, unde e caldut ca de primavara si cate un vanticel mai flutura frunzele vechi.
Uneori prefer tipul asta de snur, ca il pot scoate cand vreau. Spre exemplu la spalat, poate nu vreau sa ud si snurul ...
Dar in mare e buna orice fel de legatoare.
In rest ce sa zic, ii bun ca omul sa aiba cana lui din lemn.