joi, 28 noiembrie 2013

izul toamnei

Unicitatea este una din caracteristicile esentiale as spune. Nu sunt doua frunze la fel si nici doua toamne identice.
Ne place sau nu ne place cam tot aia e. Pe langa ca avem o perceptie foarte limitata , in loc sa o ajutam, blocam si putina deschidere, acea mica fanta de lumina .
N-as vrea sa intelegem gresit, Lumina nu e mica,dar perceptia noastra este restransa.
Mirosul e unul dintre simturile cele mai profunde dintre cele clasice. El "loveste" direct in amintiri si deodata te trezesti din visare si revi cu mintea acolo unde esti si cu piciorul. Ochiul insa desi e deschis, se prea poate sa nu vada pentru ca mintea e ocupata sa gandeasca altele, iar informatia ce intra prin ochi (fotonii ce lovesc retina :)), undele sau ce-or mai fi, ca sa vedem dupa ce se pun si ei de acord sa ne zica si noua ... ) se opreste undeva pe drum, inainte de a ajunge sa fie procesata.
Urechea de asemenea este ocupata cata vreme calatoresti cu gandul. Doar anumite sunete mai stridente pot patrunde in acele momente.
Frunze se desprind una cate una, cumva petiolul nu se mai simte motivat sa ramana legat de ramurica. Solida stransoare realizata prin legaturi chimice la nivel atomic se desface. Sub puterea vantului, una cate una sau in grupuri variabile  incep sa pluteasca un pic pana ce ajung sa se lipeasca de pamantu umed.
In repaus se aud cu usurinta misunand rozatoare mici.
Cel cu sange rece nu poate sa imbrace haina calduroasa , probabil ii aluneca de pe piele, dar in orice caz pana la primavara nu mai iasa.
Printre ultimele boabe bune ce le gasesti is astea de paducel (ca macesele nu le prea manci asa).
Dupa soiul lor pot fi mai mari sau mai mici. Oricum ale mari ce le-am gasit aici erau un pic peste asteptari.
Dar au trecut si astea.
Culorile vor dispare si nuante de gri le vor lua locul pentru o vreme, pana ce patura alba va inveli complet padurea. 
Nu stiu daca o zi are tot 86400 secunde, dar daca da, atunci cu siguranta secundele is mai scurte decat au fost o data. Cat ai zice "efemer", s-a si dus toamna.
Totusi tin sa citez ce spunea omul asta o data :
"Dacă Lumea e o carte, cei ce nu călătoresc îi citesc doar prima pagină"
 Pe axa temporala oricum calatoresti si cu cat indesi mai multe treburi, cu atat gusti mai putin, mai cu seama ca unele trec doar prin fata ochilor.
Cine mai iasa ca pe vremuri sa vada piatra daltuita ? Sa vezi cum e lucrata nu cu fier ci cu apa !
  Imi aduc aminte cum pe vremurile copilariei, in casele bunicilor care erau cam goale de accesoriile cu care sunt pline ale noastre astazi, se orna cu fete de masa si lucruri de mana care reprezentau peisaje din natura.
Cum traista bunicului era facuta de bunica din lana de la oile de acolo.
Cine se intinde astazi pe iarba in poiana mare sa priveasca cerul si norii cum trec ? Crezi ca poti gandi si trai acelasi lucru privind ecranul telefonului mobil ? Poate altu, io nu pot.
Cum vrei sa ai ganduri adanci cand toata privirea iti este atrasa cu lucrurile de suprafata ?
Cum sa mai pot trai cand sunt din piatra si nu mai simt ? Cine mai asculta vantul ? Cum sa se mai nasca in cugetul omului gandul multumirii, cand oricat ar avea vede doar lipsurile.
Cum sa mai gasesti linistea cand orice "trepidatie" la nivel de inovatie ... tehnologica iti starneste interesul si tinde sa inlocuiasca tot ceea ce se cheama origine.
 Si chiar afara in mediu inca natural, vorbele dovedesc distanta enorma dintre minte si locul in care paseste talpa.
Cum poti tu cand apune soarele intre coroanele partial dezgolite sa spui ce a facut vecinul/colegul/ruda, cand stii bine ca n-ar trebui sa vorbesti cu altii despre asta, mai cu seama cand nu-i faci nici un bine nici celui careia ii zici si cu atat mai putin celui despre care vorbesti ...
Copii cu mintea in realitatea virtuala cresc straini de ceea ce era considerat frumos o data. Mai ramane doar un minim de decenta necesara ca sa poata misca si multa multa "stiinta" irelevanta. Moralitatea deja e considerata rusinoasa si demodata.
Stim mai multe despre electronicarii decat despre oameni. Uitam ce inseamna sa fim Om si pierdem si dorinta de a mai descoperi.
Sa nu crezi ca poate veni ceva bun fara efort. Acolo unde raspunsul corect e unul singur si eroarea este tot restu pana la infinit, sansele "sa-ti pice fisa" (si sa o gasesti) sunt cam nule. Membrul paralizat nu simte, iar mintea mereu ocupata cu nimicuri nu se bucura nici de cunostinta, nici de descoperire si nici de liniste.
Nu uita ca invatarea nu-i cumultiva ci e sectiva. E drept ca se cere o cantitate de informatie ca sa ai ce selecta, insa studiul presupune timp alocat "rumegarii". Sa treci la altceva pana nu ai patruns intelesul e nu doar nefolositor, dar poate fi chiar daunator.
As vrea sa spun ceva incurajator si ceva cum iti place sa auzi mereu, adica optimist. Insa cum ziceam, optimismul care nu are un fundament solid in spate, e invalid. Ca sa pot fi optimist, ar trebui sa zaresc macar o scanteie.
Mai intai munceste sa obtii scanteia si apoi sa o trimiti acolo unde focul sa poata apare si abia atunci vei putea avea motive sa fi optimist.
Utilizand imaginea naturii, incerc sa ma strecor in "inima" si sa ating acolo unde mai poate fi ceva atins, macar si in rare cazuri.
Pentru ca superficialitatea asta e sufocanta si gandul ca toata actiunea se rezuma la senzational imi inspira faptul ca ne-am cam invatat sa ne drogam.
Profunzimea insa are de-a face cu limpezimea gandului si nu cu halucinatiile.
A percepe viata macar si in putine detalii tine de o sete pentru Adevar si nu de o pasiune bolnavicioasa ce determina noi si noi actiuni cu scopul satisfacerii unor dorinte imprimate de tot felul de reclame si emisiuni.
Daca a simti inseamna si sa doara, atunci e nevoie sa ne bucuram si de asta. In plus o suferinta poate aduce mai multa invatatura decat 10 bucurii la care oricum nu ne raportam corect.
Lucrul trece, ce ramane in urma trebuie sa fie schimbarea in caracter, altfel nu ramane nimic.
Da stiu, nu-i pentru prunci postarea asta ...

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Asa ca a inceput sezonul la frasin

E cea de care ziceam un pic mai devreme. Ii o lingura simetrica, comoda si incapatoare.
Partea faina cu lemnu, e ca in functie de cum il sucesti, obtii "modele " pe lingura. Asa se face ca la unele vei vedea in fibra lemnului curbe si ovaluri, iar la altele linii drepte sau ondulate. Alta treaba buna e sa observi cum reflecta lumina in anumite pozitii. Desi as zice ca cel mai util este sa mananci cu ea.

miercuri, 20 noiembrie 2013

pregatirea

 Arbori mai si cad, unii mai recent, altii ... prea demult. Ai buni is aia care or cazut de vreun an - doi.
In functie de specie si locatie poti gasi lemnul deteriorat si dupa un an dar il poti gasi bun si dupa trei.
 Frasinu asta sa aiba vreo doi ani, ca prima oara cand am fost la el nu era chiar proaspat cazut si aia era acu vreun an jumate . Daca din stejarul de mai sus tre sa cauti cu atentie sa gasesti vreo bucata care sa nu fie prea putreda, pare ca frasinu tine mai bine. Acu are si avantajul ca-i pe varfu dealului si aici nu sta umezeala ca pe vai.
De data asta nu-i de fierastrau, ci ii munca de topor.
Despic, aleg o bucata pentru cani, cealalta ramane pentru linguri.
 Desenez ceva cu aproximatie dupa care incep sa scobesc. Gat una, apoi si pe cealalta.
 Le despart cu fierastraul pliant. Pregatesc semifabricat pentru doua kuksa.
Si cealalta jumatate ziceam ca-i pentru linguri. Am gasit cu greu si ceva stejar ce pare sa promita, dar vedem ce si daca iasa.

marți, 19 noiembrie 2013

incet incet

Ca-i cum zicea inteleptul pe vremuri - " Nu am timp să mă grăbesc" .
Si la iesirea pe deal , la ceaiul de seara si biscuitii cu gem, la caldura focului am inceput sa cioplesc lingura asta de frasin.
O creanga mare din stejarul al batran a cazut de vreun an si a rupt partial sau complet cativa carpeni si frasini. Dintr-unu am socotit ca merge sa fac lingura.
Trainica si comoda , avand si culori amestecate,cu siguranta e un partener de nadejde pe termen lung.
Am mai facut inca una deja, tot din frasin, dar aia isi are originile pe alt deal si e complet diferita.
Ti-am zis io cum sta treaba. Vad lemnu si zic uite o lingura. Apoi tot ce am de facut este sa am grija cum o scot afara.
Totdeauna este o lingura in lemnul ala ce-l iau, dar nu totdeauna reusesc sa o scot cum traba.
Cu alte cuvinte io is de vina ca-s nepriceput, lemnu e bun (daca il aleg bine ... deci si aici tot la mine e baiu daca nu-i bun).

luni, 11 noiembrie 2013

kuksa din lemn de frasin

In carstul banatean unde arborele asta de esenta tare isi infige radacinile atat de adanc si unde patura de pamant e uneori mai subtire de o palma, acolo e si locul in care soparle si serpi misuna.
Cand eram copil ma miram cum de sunt atat de mici arborii astia comparativ cu cei din paduri, acum ma mir cum de au crescut atata, avand resurse asa putine, in locuri atat de expuse, unde versantul e foarte abrupt, iar apa de ploaie se scurge imediat. Arborele a ramas la fel, s-a schimbat doar modul meu de perceptie in legatura cu el.
Pe vremuri parea ceva la fel de tare ca stanca si la fel de durabil si diferenta intre tanar si batran nu-mi era prea clara. Pe parcus insa am vazut si arborii uscati, care consumand tot ce era de consumat in jur, au cedat incet incet ca si elefantul care si-a pierdut toti dintii.
In timp am vazut ca datarea nu se face doar asa la o simpla privire si ca de cele mai multe ori trebuie sa privesti in interiorul arborelui si abia acolo "sa-l intrebi" de varsta. Si vei constata ca ce pare tanar nu este si ce pare mic e de fapt mare raportat la mediul in care traieste.
Povestea cu pomisorul simpatic e scurta. Se facea ca la baza stancii unde cataram a crescut o tuia.
Era asa cu copacel simpatic si se simtea taria lui si dorinta de a creste. Dintr-o fisura a iesit si incet incet se inalta si putin cate putin se si ingrosa. Pana intr-o zi de primavara, cand a incetat sa creasca si cand verdele a disparut.
Vorbind de resurse, nu toti sunt egali (nu toti suntem egali), dar in ce priveste viat, asta-i alta poveste. Accesul la viata este egal si fiecare suflet viu are sansa sa o manifeste prin faptul ca traieste. Dreptul la viata l-ai primit din clipa in care te-ai nascut. Durata insa este o alta poveste. Iar daca viata la arbori se manifesta intr-un ciclu asemanator ierburilor de pe camp (creste, se dezvolta, poate da fructe, in mod sigur seminte, mai traieste o vreme dupa care moare, dar o face cu folos oferind chiar si atunci resurse celorlalti, iar semintele lui vor da nastere la si mai multi) la oameni socot ca procesul este mai complex si continuitatea este diferita.
Si din toata povestea despre viata si invatatura ce am primit-o prin arbore ,  undeva nu stiu unde sa o situez, dar pe undeva isi afla locul si cana asta.
E o kuksa simpla si practica, cu forma potrivita sa-ti incapa in toate buzunarele, nu e nici prea mica si nici prea mare.
Aleg oricand frasinul la cani, in locul mesteacanului, nu neaparat pentru ca-i mai tare dar pentru ca-i mai stabil. Cu toate ca si din mesteacan se pot scoate cani bune, insa e mult mai greu sa iasa fara sa crape.
Spre exemplu si la asta a pornit o mica fisura in buza, chiar pe partea cu toarta, dar pentru ca e mica si pentru ca in urma mai multor teste am constat ca e stabila, am decis sa o inchid si sa o folosesc (fisura) decorativ, ca pe un element natural cum sunt nodurile si petele mai inchise la culoare.
Ieri am fost la padure la un ceai si ne-am cam intins, ca am ajuns la 7 ore in total , insa am retrait imaginea de langa foc in care caldura si lumina lui erau de dorit. Pe masura ce soarele se ascundea, focul parea ca se intensifica si o data cu racirea aerului din jur, caldura ceaiului din cana de lemn era tot mai de dorit.

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

paducel - inca o data

Doar cateva boabe au mai ramas pe arbust, ... desigur si spinii . Mai am lemn pentru inca o lingura afara de asta. Dar aici discutam de o lingura asimetrica, robusta, incapatoare si bine finisata.
Prin coada daltuita i-am trecut un snur din piele impletita doar asa ca am putut.
Forma ergonomica iti permite sa o intrebuintezi cu usurinta la mancat si gatit .
E drept ca pe majoritatea le prezint in natura si le leg de cadrul natural, nu doar pentru ca de acolo provin, dar si ca sa-ti inspir dragul de a iesi si a vedea lucrurile faine pe care Dumnezeu ni le-a lasat.
Desigur, asta nu inseamna ca acasa nu poti manca la fel de bine cu ea, dar scopul este sa transmit prin lingura un gand mai profund.
A pai ies un pic sa mai mesteresc si sa mai ascult ce se poate auzi, sa vad ce se poate vedea, in speranta ca voi pricepe ce se poate pricepe.

vineri, 8 noiembrie 2013

nu de plictiseala ci din pasiune

Sunt 25 de grade afara si ne apropiem de jumatatea lu noiembrie. Inainte de a iesi pentru cateva zile, am zis ca postez lingura asta de frasin.
Uneori stau sa ma gandesc daca dincolo de imagini are sens sa incerc vreo descriere in cuvinte (pe care probabil 80% din cei ce intra nu o citesc) si practic as putea pune doar cateva poze.
Dar pentru ca lingura de lemn e mai mult decat o simpla bucata de lemn si pentru ca lingurile astea lucrate de mana nu sunt ca orice linguri, nu consider ca-i vreun efort prea mare sau pierdere de timp sa-ti povestesc si despre asta.
Lemn bun, lemn tare, culoare faina (cea reala difera de astea din poza cand batea soarele puternic si e mai inchisa de fapt) si forma practica. E suficient de incapatoare, comoda si pe placul celui ce o alege.