marți, 22 septembrie 2015

revin cu doua linguri de stejar

Din inima padurii iti aduc inainte doua linguri de stejar, iar din inima mea doua ganduri.
Stejarul emana un miros inconfundabil mai ales toamna dupa ce isi dezbraca frunza. Iar pentru cei care s-au familiarizat cu "cafeaua"de ghinda, se apropie sezonul.
Lingurile sunt simetrice, zdravene si incapatoare.
Asta ii mai curba si mai adanca ca cealalta. As zice ca-i dedicata pentru supe, dar sigur merge si la felu doi.
Daca lingurile le vand, imaginile si gandurile nu.
Primul gand e un fapt, scurt si concis. Daca esti dintre cei ce si-au facut timp sa iasa din ignoranta si sa cugete o leaca atunci ce "auzi" acum va fi doar o confirmare pentru tine.
"Un om se naste si traieste in lumea asta mai inainte sa apuce sa-si exprime parerea cu privire la ea"
Si ce-i cu asta ? Pai este, ... este pentru toti cei care incearca sa distinga intre
pseudorosturile efemere si sensul pe care niciodata niciun om nu si-l poate conferi prin autoconvingere.
Asemenea cu tot ce exista, rostul e ceva ce primesti, ceva in care "intrii" , nu merge cu "sa ne facem un rost". Arborele nu-si face singur rost si nici tu. Exact cum el nu rodeste pentru sine, nici tu nu poti sa o faci, ... alea nu- s roade. Si chiar de isi alege pentru cine sa rodeasca ar greși pentru ca nu poate cuprinde cu mintea limitată complexitatea covârșitoare de care este absolut necesar sa tina cont ca sa facă bine si nu sa strice.
Celalalt este tot un citat pe care sper ca l-am inteles si doresc sa ti-l impartasesc.
"Cand vezi ca lumea in care traiesti este defecta si chiar rea (incearca sa ramai moral/sa-ti asumi statutul de om de azi inainte si sa vorbesti in termeni omenesti -bine/rau - ca pozitiv/negativ e ceva ce are de-a face cu sarcinile electrice si nu cu fiintele) o urasti suficient incat sa nu o mai copiezi ? Dar simultan o iubesti suficient de mult incat sa depui efortul pentru a fi schimbata in bine ?"
Mentionez doua mari categorii de persoane intre noi. O buna parte care nici macar nu vad ca ar fi ceva rau in imoralitate, pentru ei notiunea de "mort spiritual" nu este abstracta ci e chiar inexistenta.
Si inca o categorie raspandita, aceea a celor care cred ca prin forte proprii vor darama si vor recladi, se vor ridica si vor reusi sa detroneze Creatorul, ... dqirect sau indirect, intr-un efort constient, subconstient ... si chiar inconstient.
Si cand te gandesti ca toate astea le faci pe cheltuiala Lui . Il ignori si te impotrivesti cu resursele pe care ti le-a dat pentru un scop si nu pentru risipa.
Sa zicem ca incerc acum o asociere intre arbore și om, intre primele postari si astea de acum , ... mi-as dori sa ai intelegerea necesară sa distingi marginile exemplului.
Iti placea arborele cand era mic ca te puteai sui in el mai usor, dar mai bine ar fi sa distingi avantajele lui acum ca a crescut ,iar daca nu ii cunosti inca roadele si nu ai idee ce sa inveti de la el, macar nu te grabi sa-l retezi, pentru ca s-ar putea sa-ti vina intelegera si atunci te vei bucura cu adevarat.
De cele mai multe ori vei pierde cand alegi sa nu depui un pic de efort pe moment , ... vei pierde toate roadele pe care  le-ai fi putut avea. Nu totdeauna e un sacrificiu sau o munca asidua, uneori ajunge un minim de interes si un pic de atentie.
Se gata brusc postarea  ? Nu-i bai, e așa pentru ca sa poti cladi gandul tau peste ori sa ai ocazia de a contesta.


Niciun comentariu: