joi, 31 ianuarie 2013

cana din lemn tare - prieten pe termen lung

Discutam de cana din stejar. Simpla si practica e cana din care sa bei de toate si pe care sa o iei oriunde.

In ea incape vreo 180 ml o data . Chiar ma uitam la documentaru asta a lu Lars Monsen si asta ori ca merea cu cainii prin Canada sau la pe la el prin Norvegia, am remarcat ca seara la foc el bea dintr-o kuksa si avea la el un puukko. Altu la expeditii dinastea ar fi zis ca tre sa ia nu stiu ce lucruri de ultima generatie si tot soiu de "smecherii" cat mai usoare cat mai nu stiu cum, da asta avea o bluza de lana si manca mult din ce prindea. Umbla cate un an si mai mult.
Stii cum ii si cu "sculele" astea, abia dupa ce incepi sa te inveti cu ele si le cunosti, incepi oarecum sa te atasezi de ele. Adica ma, e cutitu tau cu care ai mers ani de zile in atatea locuri si e cana ta si lingura ta pe care le-ai avut cu tine in cele mai faine ture.
Stejaru are pe langa culoarea faina si fibra lemnului care-i mai mare decat la alte esente si se vede bine.
Nu la toate le dau gaura in toarta ca sa le pun snuru din piele. La unele le prind ca la asta. In felu asta il poti scoate rapid in caz ca nu-l vreai acolo. Dar io zic ca-i practic si ala.
Am impresia ca iarna asta nu mai vine, ... cam lipsesc turele la munte.
Asa ca iesim un pic la padure.

duminică, 27 ianuarie 2013

leuku - cutit de 4 anotimpuri

Nu stiu de ce se nimere sa fac leuku numa iarna.
Oricum, la intrebarea - "dar nu-i prea mare asta?"  , raspunsul meu a fost - categoric NU ! :))
Cu tot cu maner are 33 cm din care 21 lama.
E un cutit mare, nu o maceta mica. Iarna e foarte bun unu dinasta. Maneru mare permite priza buna chiar si cu manusa pe mana. In plus pe langa ca taie la fel de bine ca unu de marime medie, este suficient de solid sa poti face toata treaba la tabara.
Si un mare avantaj pe care il gasesc la ele este ca nici nu-s prea grele.
Lama se lateste treptat de la baza pana la curbura aia de langa varf si asta ii ofera o cadere buna.
 Daca te uiti pic , ai sa vezi ca nordicii poarta la centura doua cutite , un leuku si un puukko.
Unii prefera sa le aibe in aceeasi teaca, alti nu. Eu prefer sa nu.

 Maneru l-am facut din lemn de nuc si corn de cerb. Am lemn de nuc pregatit de vreo doi ani (in sertaru ala din dreapta ), de diferite nuante. Am preferat nucu simplu, ca sa nu atrag atentia prea mult asupra manerului . Vreau sa ramana in sfera cutitelor de folosit, nu de privit. Amu dupa cum stii nucu, o data ce incepi sa-l folosesti ai sa vezi ca se va inchide la culoare.
Teaca e din piele de bovina de culoare maro.
 Pe asta cu maneru deschis ti-l dau daca crezi ca-ti traba. Teoretic l-am facut cu gandu sa ies cu el, sa mi-l tin. Dar cum am si altele si cum ma tot gandesc sa incerc tot felu de modele ... asa ca il dau.
 Ala cu maneru inchis e a lu Vlad.
In mare sunt la fel, ca lungime si utilitate. Au si aceleasi materiale, difera un pic forma manerului atata tot.
Cam asta zic io ca-i limita la cutitele ce le poti purta la centura in drumetie (avand in vedre ca ai si rucsacu in spate si ca umblii distante). Ai acces rapid la el si la nevoie iti poti curata calea de crengile ce te-ar agata.
Evident nu va inlocui o maceta, dar in mod sigur e bun ca face un pic si din munca de maceta si din aia de topor . Zic si un pic din munca de topor, ca poti taia si despica lemne daca nu-s prea groase fara sa-l fortezi in vreun fel.
Io am iesit cu ele la padure si zic ca-s tare bune. Desi obisnuiesc sa ies cu parangu al mic, totusi asta e cu siguranta superior cand vine vorba de taiat mancarea, cioplit lemnu.
Mi s-a facut dor de o tura de cateva zile la padure.

marți, 22 ianuarie 2013

le dau si pe astea

 Fiindca am surplus la scule mai si dau din ele.
Am doua cutitoaie dinastea sau mezdreala cum i se mai zice si paici. Ambele au lungimea lamei de 21 cm  si fac treaba buna atat la decojit cat si la obtinerea diferitelor cozi de unelte, la suprafete cilindrice si plane.

 Pe asta spre exemplu o probat-o si mesteru asta . O zis ca face treaba.
 Pe una o am de cel putin doi ani dar pe cealalta cred ca de anu trecut. Numa ca mai am inca doua si mi suficient.
Apoi mai dau si Tramontina asta pe care am transformat-o in parang. Mere foarte bine la turele cu boschetareala, la curatarea si intretinerea potecilor cat si la pregatirea locului pentru tabara.
Le pun in lista asta si daca sti ca-ti trebuie vreuna din ele scrie un mail dinala.
O zi faina sa ai in continuare.

luni, 21 ianuarie 2013

cutit scandinav

 Cutitu scandinav imi place sa cred ca e caracterizat printr-un echilibru foarte reusit intre simplitate si eficienta. Are materiale bune in el si o forma care sa permita mesteritu de tot felu.
La o lama dinasta finlandeza (Enzo) am gasit cu cale sa-i pun maner din "buba" daia de carpen si un pic de corn de bivol.
E compact, robust si simti ca-l poti manevra cu mare usurinta. Astea sunt cutitele cu care imi place sa ies la padure.
 Si pentru ca el are o constructie simpla si teaca trebuie sa i se potriveasca.
 Amu il sucesc o leaca si pe partea astalalta sa il poti vedea cum traba.
Si asa arata pe langa unu mare. Desi e mediu pare mult mai mic. Dar avand in vedere ca cel mare e la limita  in categoria lui, nu-i de mirare.
In rest ce sa zic, ai presupus bine. Urmeaza leuku ... candva.

miercuri, 16 ianuarie 2013

pe inceput de an

Ies aproape zilnic. De regula pe motiv sa mesteresc cate ceva. Zapada s-a dus paici si au ramas ceva pete doar pe dealurile mai inalte. A pai n-ai frica ca imediat vine alta tura de ninsoare.
Aici spre exemplu lucram la cana de fag din postarea trecuta. Langa foc e o placere sa cioplesc, dar de indata ce ma departez cativa metrii de el, singurul confort termic il am cand umblu.
Prin paduri nu de putine ori dai peste asa ceva.  Tre sa fi cu bagare de seama cand umblii/alergi ca daca nu te vad ei la timp macar sa-i distingi tu. Is unii din vanatori mai putin atenti, unii care beau puternic cand merg sa puste si nu se stie incotro zboara plumbii.
Dar pe ansamblu e vreme foarte faina de umblat. Norii se ridica doar un pic peste coama dealurilor dar uneori le invaluie.Aici discutam de primele zile din luna asta.
Undeva prin Muntii Aninei poti umbla prin ceea ce se cheama golu (nu alpin ! ) care pe vremuri era complet impadurit. Daca zici ca an de an padurea se imputineaza, vei primi raspunsuri contrarii. Padurea se regenereaza, mda poate ca asa s-ar intampla daca ar fi lasata. Dar din varii motine multe din zone devin pasuni,Iar pasunile se tot extind. Pe altele le acopera feriga si tufele de mure.
Cateodata in loc de padurile cu arbore mare si rar boschetaresti printre puieti aproape culcati la pamant  si indoiti sub povara zapezilor . Parcele mari de conifere apar unde n-ar avea ce cauta  in mod natural (ca nu-i etaju lor), lucru nasol pentru sol si restu speciilor. Padurile de amestec sunt faine totusi, dar si aici din ce in ce mai rar ai ocazia sa vezi cate un arbore matur.
Am vazut prin tara zone desertificate efectiv. Solul isi pierde calitatea cand ramane fara arbori. Am auzit ca se incearca reimpadurirea unor zone.
Pe partile noastre poti zice ca stam bine . Si asta se zice in fiecare an de zeci de ani incoace, dar realitatea este ca an de an stam cate un pic mai rau ca-n anii trecuti.
Spre exemplu unde a fost taiat fagul al mare si pinii acum creste ceva salcie capreasca, plop si pe alocuri mesteacan.
Taierile sunt haotice si distructive. Acolo unde e tras un bustean de fag, sunt distrusi o gramada altii. Coaja de pe toti care-i stau "in cale" este luata, puietii rupti. O multime de drumuri forestiere dar si multe scurtaturi se nasc. In urma lucrului raman urmele . Crengile sunt stivuite doar partial, deseori lasate aiurea prin padure si aruncate pe vaile paraielor.
O gramada de gunoaie gasesti peste tot in urma "taberelor " . Bidoane, butoaie de ulei si motorina raman aruncate peste tot prin padure. Cauciucurile tractoarelor si masinilor mari de asemenea raman prin paduri. Pare ca nimeni nu se sesizeaza sa ia masuri. Regulile privind o exploatare gandita, mai putin daunatoare ori nu exista ori in mod cert sunt ignorate.

Vad ca dimineata o inceput sa ninga.S-a asezat un strat subtire si alb. Temperaturile potrivite -4, -6 .
Cioplesc cand la o lingura, cand la vreo cana. Uneori gandu calatoreste nestingherit te miri unde. Cateodata merge asa departe de raman fara el si ma trezesc ca iau din lemn putin cate putin si de ceva vreme incoace nu ma gandeam la nimic. Am observat ca trec cateva ore de lucru dinasta si nu ma plictisesc. Uneori frigu care se accentueaza o data cu venirea serii si ma ia pe la picioare ma mai mana sa plec acasa.
Dar asta era saptamana trecuta. Azi am alergat si erau 15 grade afara :)) . Mi-am amintit de turele lungi, de mirosul de frunze in descompunere, de vantul ce iti racoreste fruntea cand ajungi in coama dealului dupa cate un urcus mai pieptis.
A inceput anu si asa in mare privit seamana mult cu anu trecut, oricum detaliile fac diferenta.
Las ca-i bine.

padureana

Asa mi-a dat impresia ca-i mai padureasca. Lemnu l-am luat de ceva vreme si l-am pregatit acasa. 
E fagu ala banal de pare ca te impiedici in el pe toate potecile ,dar daca esti atent si aloci timp, gasesti "exemplare " foarte faine.
Cand i-a sosit timpul am inceput sa lucrez la ea.
Am zis sa o fac cat mai usoara si mai simpla. Sa fie cat mai incapatoare si totodata sa nu fie prea voluminoasa.
In coada (coada e rigida in cazu canilor de lemn, deci sa nu te astepti cand vi acasa sa dea din ea de bucurie ca te vede :))  ) i-am sapat vreo 4 mm locu pentru cornu de cerb. Ala e lipit si amu o facut corp comun cu restu.
La probe o aparut fisura, lucru nu rar intalnit la canile de lemn.
Nu neaparat ca am ceva bai la cap sau din considerente estetice, dar mai de graba din grija ca daca a crapat o data intr-un loc, la fel de bine poate sa apara si in altele.
Cu toate astea sunt si multe exceptii. Si pentru ca mi-a placut mult de ea, i-am facut un amestec de rumegus si lipici dinala tare. Dupa ce s-a intarit, e parte din cana si inafara deranjului psihologic ca ti-am zis io ca e peticita, alt bai nu poti gasi. Estetic vorbind , nu poti gasi locul decat privind cu atentie si special dupa asta.
In rest, ca si rezistenta e ca oricare. Am repetat testele si ii brici.
De fapt mi-a placut atat de mult ca am vrut sa o tin.Chiar ma gandeam ce bine ar fi sa o am la mine cand ies la padure. Dar na, gandul imi zboara mereu si zic las ca imi fac io vreuna mai incolo sau imi tin una care n-o iesit cum vroiam ... :)) .
Un snur din piele maro i-am pus si e gata de treaba.
Io am vorbit cu ea si din cate am inteles, se cere scoasa la padure.

marți, 15 ianuarie 2013

un cutit

Am tras un pic sa-l gat . Poti alege dintre toate ce le gasesti pe ala ce crezi ca ti se potriveste.
Io pe lamele de tipu asta aproape ca am o fixatie.
Aici gasesc rezistenta si utilitate. Dar na, din nou zic, conteaza ce anume faci cu el.
Lemnul de nuc pregatit cu cel putin un an inainte astepta la loc sigur momentul in care se va dezbraca de surplus.
Un pic de corn dinasta de cerb si asta este.
O sa-l intorc un pic pe toate partile ca sa-l vezi mai bine.
Maneru simplu si comod asigura priza buna la tot felu de munci.
Teaca i-am facut-o din piele de ren si il tine bine.
Cu el poti face toata treaba la drumetie. Mere bine atat la taiatu alimentelor, cioplit de orice fel, despicat surcele pentru foc, pregatit ustensilele necesare in tabara, aprinderea focului, etc.
Pe final de postare te las cu gandu asta  - nici un cutit fie el cat bun, nu poate face mai mult decat stie sa faca cel care-l foloseste.
Asa ca investeste in cunostinte, in exercitiu si in bun simt.
Iti doresc spor la treaba si sanatate.

duminică, 13 ianuarie 2013

nu-i alta ca ea

Asa se intampla. Pana ce lucru la cate-o cana sau vreun cutit, ma relaxez cioplind si o lingura.
In 3 zile lucrand asa cate un pic cand si cand, uite ca a iesit . Din frasin am facut-o.
E simpla dar placuta la folosit . Cu ea ridici fain din farturie tot si poti da atacu si la borcane.
Ma abtin sa descriu lemnul si forma si zic numa de satisfactia pe care am avut-o sa o cioplesc.
Pe cat de simpla pare, pe atat e de practica si pe cat e de supla pe atat e de rezistenta.
La asta am socotit ca-i prinde bine si un snur din piele impletita.
Pe viitor, sper sa vina si o cana.

miercuri, 9 ianuarie 2013

kuksa din lemn de carpen

 Cred ca-s cel putin doua luni sau mai bine de cand am inceput cana asta.  Lemnu pot zice ca-i dintre ale mai tari de pe la noi - "buba" de carpen. Si de fapt cana e din aceeasi bucata cu maneru de la cutitu meu.
 E o kuksa medie zic io . Ii zdravana si are tot felu de modele de la cum ii fibra (toata intortocheata).
Si acu arata bine, dar in timp se mai inchide la culoare si va arata chiar mai bine. Despre cum ii sa lucrezi cu buba asta de carpen cand e uscata nu mai zic multe. Ii aspru de numa. Parca cioplesti numa in noduri :)) , iei foarte putin o data, de fapt "iei" e mult prea mult spus , mai de graba racai :)) .
 Am socotit ca-i merge bine snuru de piele si felia de corn la capat.
Stiu ca sunt mai multe modele de kuksa si ca unele au forme complexe la toarta. Unele au gauri sa bagi degetu, altele sunt lungi de poti prinde cu toata mana. Io caut sa diversific si daca e posibil sa potrivesc forma si cu lemnu. Dar daca e sa zic asa, preferatele mele sunt astea cu toarta mai simpla si mai discreta.
O ti bine in mana , iar snurul cu cornu in capat (ti-am mai povestit de el nu demult) isi face foarte bine treaba ca prelungire a manerului.
Pe asta ca si pe celelalte le gasesti in lista asta .
Amu iar o dat un strat subtire de zapada. Azi am lucrat cu stejar. Am cioplit cateva ore la padure. Ii un aer fain acolo si o atmosfera placuta.

luni, 7 ianuarie 2013

le dau si pe astea

Asta-i kuksa din lemn de nuc cu care ies de obicei la padure. O ramas la mine ca s-a fisurat (ca io asa fac, ma aleg cu ce nu dau :)) ). Am lipit-o si de vreun an incoace o folosesc si ii tare faina.
Ca pe mai toate , o dau si pe asta daca o vrea careva.
Inafara de deranjul "psihologic" faptul ca a avut fisura nu afecteaza cu nimic rezistenta ei. Tre sa te uiti atent ca sa observi ceva.
Iar lingura asta din carpen e mai lunga si mai supla si e nefolosita, dar inainte de finisarea finala am constatat o fisura. Am inchis-o si acum e buna.
Pe ambele le dau si le gasesti in lista asta (postare situata in blog pe dreapta sus, sub alea cu lingurile si canile de dat).

castronu de stejar

Intre timp l-am facut si pe asta. Din el poti manca ciorbele tale preferate si ce mancaruri mai vrei.
In el poti baga cam jumate de litru odata si e solid si stabil. Pentru cine doreste sa manance cu lemn si din lemn, poate ca doar castronu ii mai lipsea sau na poate si lingura.
Unii poate vor vrea sa il ia cu ei si la padure, nu stiu, fiecare cu dorintele lui. Oricum am socotit ca la castron ii bun sa ai si o ureche dinaia de care sa-l agati.
L-am pus si pe asta in lista si daca iti face cu ochiu trimite-mi o "scrisoare".

duminică, 6 ianuarie 2013

din fag


Am gatat si lingura asta din lemn de fag. O data cu ea am inceput si o cana. Asta se intampla acu vreo luna.
Ma bucur ca a iesit si ca e "sanatoasa" . Nuantele sunt de-a dreptul deosebite. E altfel decat te-ai obisnuit sa vezi fagul.
Ii exact ce-ti trebuie sa mananci. E comoda si incapatoare.
Pofta buna.

miercuri, 2 ianuarie 2013

pe final de decembrie

Zapada s-a topit pe zonele joase. Pe asa o vreme faina am vrut sa fiu la padure.
Inaintea stancariilor, trec prin zona asta cu mestecanis.
Iau la mine cateva fasii dinastea ca deseara o sa-mi prinda bine sa aprind rapid focu.

Am coborat la stanci ca sa vad gaurile.Stanca e toata perforata. Partea buna in faptu ca-s gaurile mai ascunse si mai greu accesibile e ca isi pot face casa tot soiu de animale. Si daca asta  din poza de sus e folosita doar ocazional,
astalalta (ca-s gauri diferite) era cu "locatarii" inauntru chiar in momentu ala.
Am vazut "urmele " pe care daca esti atent le vezi si tu din poza, care erau proaspete, ceea ce mi-a dat de banuit ca ar fi o intreaga familie inauntru.
As fi explorat un pic pestera daca era goala, dar asa, am zis ca nu se cade sa dau buzna. Am dat un semnal si am ascultat. Se auzea miscare acolo. Banuiesc ca vulpea sau vulpile erau inauntru. Interesant cum s-a catarat la gaura asta, ca nu era simplu si nici nu era genu de pestera cu intrarea la baza peretelui.
O fi fost vulpoi dinala haiducesc :)) .
Pe stancaria asta nu sunt poteci ci doar niste arbusti si cateva "trepte" naturale (prizele ce le folosesti sa cateri si sa traversezi).
Unele intrari le vezi de departe dar altele,
le vezi abia cand esti in dreptu lor. Unele grote au intrarea mai mare, dar in altele intrii pe burta. Amu intrii si tu cu grija, ca nu-i o idee buna sa incoltesti vulpea intr-o gaura cu o singura iesire.
Tot aici gasesti urmele "stravechi" ale cataratorilor de demult. Semne ca pe vremuri omul si-a dorit sa simta stanca, ... din pacate mai mult ca in ziua de azi.
Individu asta a aparut aici in poza exact cum apar multi expeditionari inghetati, de ii gasesti prin muntii mari. Sau poate nu asa ...
Cert este ca modul in care statea cu mana la ochi da impresia ca a incercat sa-si acopere privirea de un pericol iminent si fulgerator ce i-a indepartat suflarea.
Dar cat de fain se vede toata valea in amonte. Imi aloc cateva minute sa imi satur ochii si mintea cu peisajul, sa ascult pasarile si raul din vale. In dreapta in padure fosnete, umbla mistretii, umbla caprioare cate doua-trei .
Urc, cobor si caut sa parcurg cat mai atent portiunea, sa-mi scape cat mai putine detalii. Dar ziua e scurta si multe din gauri tre sa le "atac" de sus in jos. Catararea asa ca la drumetie (singur si fara scule) e limitata de "bunul simt" . Dar daca vin cu coarda de sus, limitele in sensul asta dispar.
Dupa o vreme cobor, ca mai am doar vreo ora jumate de lumina (maxim) si mai sunt destule de facut.
Inainte sa te gandesti sa mananci ceva si apoi sa pui capu pe "perna",tre sa gasesti un loc plat. Paici fetele sunt inclinate , de aia zic. Camparea langa rau, nu-i o optiune. Nu gasesc nici lemn si nu-i nici atmosfera aia linistita pe care io o caut acu.
Dupa ce toate is la locu lor si is la casa mea, socot ca e potrivit sa cioplesc un pic inainte de culcare.
Aa, bine ca mi-am amintit. Ia sa vezi tu cam ce inseamna apa de izvor in platoul calcaros.
La un litru de apa pe care am fiert-o, s-a sedimentat cel putin o lingurita de "piatra " pe fundu oalei.
Dimineata ceata se ridica un pic dar nu peste coama dealurilor. Fac ce fac si merg mai departe.
Gauri in stanca intalnesti de multe ori in drumu tau (mai cu seama cand nu mergi pe vreun drum :)) ) .
Unele avene is mai adanci ca altele.Unele au intrarea de 4-5 m in diametru sau chiar mai mult, in vreme ce altele sunt asa stramte ca abia intrii daca dai aeru afara. Dar deseori se intampla ca cele stramte sa se largeasca pe masura ce cobori, in vreme ce ale largi la intrare se stramteaza.
De esti singur sau nu, lasa tentatia de a te apropia prea mult sau pe aia de a cobora in gaura. In unele pare ca merge sa cobori, dar se intampla cateodata sa nu fie la fel de usor sa si urci cum ai fi crezut.
Pesterile astea lasa-le speologilor, caprelor care cad in ele, bustenilor si pietrelor. Iti ajunge sa vezi intrarea si sa mergi mai departe. Vrei mai mult de atat, meri de te inscrie la un club dinasta.
Atata stanca si boschete e paici, ca ai de umblat tot anu. Dar parca pe vremea asta desi e temperatura mai de inghet, e cu mult mai bine decat vara cand piatra este atat de incinsa, cand spinu si tufa sunt mari, te agati si nici nu vezi departe. Deja incepand cu sfarsitu lu aprilie cand soarele prinde putere si pana la inceputu lu noiembrie e cam cald si transpiri mult pe urcarile astea. Sa te strecori , sa te apleci, sa sari si sa cateri e mult mai placut de la mijlocu toamnei pana la mijlocu primaverii.
Cam asa s-a incheiat anu trecut.